Ofițerul de protecție al premierilor Gaburici și Filip, numit director interimar al Serviciului Pază și Protecție de Stat
Anatolie Golea, cel care, în ultimii ani, a asigurat protecţia fostului prim-ministru Chiril Gaburici, dar și a actualului premier, Pavel Filip, a fost numit director interimar al Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Decizia a fost luată în timpul ședinței Guvernului de miercuri, 28 decembrie, la propunerea primului ministru Pavel Filip.
Numirea lui Anatolie Golea vine după ce fosta conducere a SPPS a demisionat ca urmare a trecerii instituției din subordinea Președinției în cea a Guvernului.
„Conducerea a depus cereri de demisie. Până când vom vedea cum mergem mai departe și cum ne organizăm mai bine, îl rugăm pe domnul Golea să asigure interimatul. Am ales un om pe care-l cunosc cel mai bine și am toată încrederea că în toată această perioadă, în acest Serviciu, va fi ordine și disciplină”, a declarat prim-ministrul Filip în timpul ședinței de Guvern.
La 31 martie 2015 Anatolie Golea, maior al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, a fost decorat de către președintele R. Moldova, Nicvolae Timofti, cu medalia „Meritul militar”. Distincţia de stat a fost acordată „pentru îndeplinirea ireproşabilă a datoriei de serviciu, contribuţie la organizarea şi desfăşurarea măsurilor de protecţie şi pază şi înalt professionalism”.