Oficialii de la Chișinău la întrevederi cu Iliana Iotova: „Mizăm pe sprijinul Bulgariei pentru demararea negocierilor cu Comisia Europeană”
Prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu, însoțit de deputații care fac parte din Grupul parlamentar de prietenie cu Bulgaria, au avut întrevederi cu vicepreședinta Republicii Bulgaria, Iliana Iotova, care este în vizită de lucru în R. Moldova în perioada 31-1 noiembrie.
La întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu vicepreședinta Bulgariei, Iliana Iotova, Discuția oficialilor s-a axat pe subiecte „de interes comun”, privind cooperarea economică, turismul, inițierea proiectelor de infrastructură și a celor energetice.
„În spiritul european, ne dorim ca bulgarii din Moldova să-și păstreze identitatea și am discutat despre transformarea și dezvoltarea Universității de la Taraclia. Împreună cu Guvernul de la Sofia și cu suportul instituțiilor superioare de învățământ din Bulgaria, ne dorim ca aceasta să devină una regională.”, a declarat șeful Guvernului.
Și Igor Grosu a discutat cu vicepreședinta Bulgariei subiecte legate de comunitatea bulgară din R. Moldova, dar și despre miza Parlamentului – sprijinul Bulgariei în procesul de aderarea la UE.
„Vizita în Republica Moldova a vicepreședintei Republicii Bulgaria, Iliana Iotova, este o dovadă în plus că avem prieteni și vecini de nădejde, care ne vor parte a familiei europene. Mizăm pe sprijinul Bulgariei pentru demararea negocierilor cu Comisia Europeană. Cu Bulgaria, ne unesc legături istorice și culturale puternice”, a menționat Igor Grosu.
Miercuri, 1 noiembrie, președinta Maia Sandu și vicepreședinta Iliana Iotova vor merge la Taraclia, unde vor participa la ceremonia de inaugurare a monumentului eroului național al Bulgariei, Vasil Levski. Totodată, vor vizita Centrul multicultural pentru tineri „Vasil Levski”, unde vor discuta cu elevii de la patru licee din orașul Taraclia.
Vizita Vicepreședintei Iotova este prilejuită de marcarea Zilei bulgarilor basarabeni pe 29 octombrie și Zilei iluminiștilor bulgari pe 1 noiembrie, când bulgarii sărbătoresc spiritualitatea și identitatea națională.