OFICIAL: După ce și-a împușcat fratele, fiul deputatului Pleșca a fost angajat la Ambasada R. Moldova din Turcia
Sorin Pleșca, fiul deputatului Nae-Simion Pleșca, cel care și-a împușcat mortal fratele în martie 2016, a fost angajat în cadrul Ambasadei R. Moldova la Ankara, Turcia, având gradul diplomatic de secretar III. Informația apare pe site-ul oficial al Ambasadei R. Moldova din Turcia.
În decembrie 2016 ZdG a încercat să confirme numirea lui Sorin Pleșca în funcția de secretar III la ambasada de la Ankara însă Vladimir Rusnac, reprezentantul Serviciului de Informare și Comunicare cu mass-media al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a refuzat, într-un mod arogant, să ne comunice aceste informații cerându-ne să facem o solicitare în scris. Nici în urma solicitării în scris, pe care am trimis-o ministerului pe 14 decembrie 2016, nu am primit confirmarea angajării fiului deputatului la ambasadă.
În solicitarea de informații am cerut MAEIE să ne confirme dacă, în cadrul instituției, există un angajat cu numele Sorin Pleșca și dacă da, să ne spună ce funcție deține acesta. În răspunsul ministerului, trimis prin email pe 20 decembrie, ni s-a spus că informațiile solicitate constituie „date cu caracter personal” .
Deputatul Nae-Simion Pleșca, tatăl lui Sorin Pleșca, a evitat să discute cu noi, deși l-am contactat de mai multe ori pe parcursul ultimei luni. Deputatul ne închidea telefonul imediat ce auzea că suntem de la Ziarul de Gardă.
UPDATE: După publicarea acestei știri am reușit să-l contactăm pe Nae-Simion Pleșca pentru a-l întreba dacă funcția sa a influențat numirea fiului său la Ambasada de la Ankara. Deputatul însă nu a dorit să ne răspundă la subiect și a declarat că aceste întrebări nu fac decât să-i reamintească întreg filmul evenimentelor, iar „omenește” nu ar fi corect să mediatizăm acest fapt. „De ce considerați că feciorul meu nu are dreptul să trăiască și să muncească, indiferent unde? Interesul acesta sporit pe marginea unei tragedii crâncene și vânturarea respectivă… Eu chiar m-am bucurat că presa nu a dat curs și nu a vânturat subiectul respectiv… Și feciorul meu, și restul, au dreptul să trăiască, să muncească”, a declarat deputatul.
Numele lui Sorin Pleșca a intrat în atenția opiniei publice în primăvara anului trecut, după ce acesta l-a împușcat mortal pe fratele său, Dan Pleșca. La două luni și jumătate de la incident, pe 26 mai 2016, cauza penală deschisă pe numele lui Sorin a fost însă închisă, fiind emisă o ordonanță privind încetarea urmăririi penale. „În cadrul instrumentării cauzei penale vizând decesul fiului mai mare al deputatului Nae-Simion Pleşca, reieşind din probele administrate pe dosar, dar şi din cererea succesorilor părţii vătămate (părinţii victimei), a fost emisă ordonanţa privind încetarea urmăririi penale în privinţa lui Sorin Pleşca”, își argumentau decizia reprezentanții Procuraturii Generale (PG).
După producerea incidentului din 7 martie 2016, în urma căruia a decedat Dan Pleșca, pe numele fratelui său, Sorin Pleșca, a fost deschis un dosar penal pentru omor. Oamenii legii au înaintat atunci mai multe ipoteze, inclusiv cea de omor intenționat. Imediat după ce și-a omorât fratele, Sorin a fugit de la fața locului, cu o mașină aflată în posesia familiei, fiind căutat de polițiști timp două săptămâni.
Ulterior, după ce a fost găsit, Sorin Pleşca a fost pus sub învinuire pentru omor din imprudenţă, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani. Potrivit purtătoarei de cuvânt a PG, Maria Vieru, dosarul a fost închis în baza art. 109 din Codul Penal (CP) al R. Moldova și a art. 285, Cod de Procedură Penală, care stabilește condițiile încetării urmăririi penale. Conform art. 109, CP, „împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, iar în cazul minorilor, şi pentru o infracţiune gravă, infracţiuni prevăzute de capitolele II–VI din Partea specială, precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală”. Același articol, în alineatul 2, prevede că „împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la retragerea completului de judecată pentru deliberare”.
Încheierea urmăririi penale a venit după ce, cu doar o zi mai devreme, pe 25 mai, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, declara că Sorin Pleșca va răspunde penal pentru omorul fratelui său. „Sorin Pleșca va fi tras la răspundere penală pentru omor. Vă dau asigurări că la acest subiect vom posta un comunicat de presă detaliat, în așa mod ca eu astăzi să nu vă dau detalii care nu corespund adevărului. El are statut de bănuit, nefiind în stare de arest, termenul prevede o perioadă mai îndelungată”, afirma ministrul.