Oficial: Deputatul Gațcan și-a retras cererea prin care anunțase că își dă demisia
Ștefan Gațcan și-a retras în această dimineață cererea prin care anunțase că își dă demisia din funcția de deputat, a precizat președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea.
Respectiv, „comisia a retras proiectul de hotărâre din procedura legislativă”, a menționat acesta.
„Chiar dacă luasem decizia de a părăsi politica, nu puteam să stau indiferent când am văzut ce haos, debandadă și populism s-a creat în Parlament. De aceea am luat decizia că prezența mea în Parlament este necesară cel puțin atâta vreme cât ea ajută ca țara să nu intre în instabilitate și blocaj. Rămân însă la ideea de a mă retrage din politică, atunci când retragerea mea nu va avea consecințe grave asupra oamenilor și a țării”, a scris Gațcan pe pagina sa de Facebook.
Anterior, Gațcan anunțase că părăsește fracțiunea PSRM și aderă la „Pro Moldova”, iar ulterior a spus că rămâne alături de socialiști, dar renunță la mandatul de deputat. Totuși, deși inițial pe ordinea de zi a Parlamentului era cererea de demisie a lui Gațcan, subiectul a fost apoi exclus.
Astăzi, 9 iulie, deputații se întrunesc în ședință plenară după trei tentative eșuate, când nu a existat cvorum.