Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Numiri importante la trei instituții…

Numiri importante la trei instituții de stat

În ultima ședință a actualului Legislativ, deputații au numit în funcții noi șefi la mai multe instituții. Astfel, mai multe fotolii urmează a fi ocupate de patru actuali deputați, un fost ministru și președintele unei alte instituții de stat. 

Patru directori noi la ANRE

Doi deputați, un fost ministru și președintele Curții de Conturi au fost numiți în funcția de Directori ai Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Astfel, Ștefan Creangă și Eugen Carpov, deputați ai Grupului Parlamentar Popular European, Veaceslav Untila, președintele Curții de Conturi și Octavian Calmîc, fost ministru, vor ocupa în continuare funcțiile de directori ai ANRE.

Creangă și Carpov vin în noua funcție în contextul în care mandatele lor de deputat expiră în acest an. La rândul său, Calmîc va ocupa noua funcție la scurt timp după ce și-a dat demisia din funcția de consilier al premierului, iar Untilă și-a dat demisia de la Curtea de Conturi, lăsând vacanta funcția de președinte a instituției, pe care o va ocupa un deputat democrat în continuare.

În decembrie 2018, toți cei cinci directori ai ANRE și-au dat demisia. Contactat atunci de ZdG, directorul general al ANRE, Tudor Copaci, a declarat că și-a dat demisia din motive personale și nu poate oferi mai multe detalii despre demisia in corpore a membrilor Consiliului de Administrație al ANRE. Întrebat cum explică faptul că toți directorii și-au dat demisia în același timp, Copaci a declara că „așa s-a primit și a coincis”.

Marian Lupu, președinte la Curtea de Conturi

Marian Lupu, singurul pretendent la fotoliul de președinte al Curții de Conturi, a fost numit în funcție.

Întrebat de ce se consideră potrivit pentru a ocupa funcția de președinte al Curții de Conturi, Lupu le-a spus jurnaliștilor că întrebarea nu este adresată persoanei potrivite: „Întrebarea să o adresați membrilor Comisiei, pentru că mă puneți într-o situație jenantă că trebuie să vorbesc de bine despre mine”.

Jurnaliștii l-au întrebat pe deputatul democrat și care este motivul care l-a îndemnat să își schimbe domeniul de activitate

„Odată la 7-8 ani de zile, știința psihologică spune că omul, pentru ca să nu dea rădăcini pe care nu le va poate scoate, trebuie să își schimbe genul de activitate. 14 ani în Parlament e o perioadă arhisuficientă. Nu sunt adeptul ideii că cel care a venit în politică trebuie să plece din ea odată cu propria lui moarte fizică”, a declarat Lupu.

Un deputat democrat, director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor

Deputatul democrat Anatolie Zagorodnîi a fost numit de Parlament în funcția de Director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.

Anatolie Zagorodnîi este unul dintre cei 14 deputați comuniști care la 21 decembrie 2015 și-au anunțat „detașarea de Partidul Comuniștilor” și formarea Platformei parlamentare social-democrate „Pentru Moldova”. Ulterior, toți cei 14 deputați au aderat la Partidul Democrat.

Funcția de Director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor a devenit vacantă după ce Viorel Moșneaga și-a prezentat demisia la sfârșitul anului trecut.

Foto: crimemoldova.com, protv.md, provincial.md, bani, stiri24.md, unimedia.info