„Nu este exclus că se pregătește terenul pentru anumite scenarii politice în perioada campaniei electorale”. CEC răspunde acuzațiilor aduse de „anumiți actori politici”
Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat marți, 8 august, un comunicat de presă în care transmite că, în ultimul timp, ar fi devenit ținta unei campanii de denigrare, „promovată cu insistență de anumiți actori politici”.
Potrivit autorității electorale, acuzațiile aduse sunt „totalmente nefondate” şi este „absolut evident” că actorii politici ar promova în spațiul public cu bună știință falsuri, încercând să atragă autoritatea electorală în polemici pe subiecte politice.
„Comisia are toate motivele să creadă că scopul real urmărit este de a discredita instituția în ajunul unui exercițiu democratic important pentru țara noastră – alegerile locale generale din data de 5 noiembrie 2023. Nu este exclus că, în așa fel, se pregătește terenul pentru anumite scenarii politice în perioada campaniei electorale, dar şi în perioada post-electorală. Însă, dincolo de interesele politice ale anumitor forțe, CEC ține să transmită un mesaj clar: nu se va lăsa atrasă în jocuri şi scenarii politice! Misiunea CEC este să asigure buna organizare și desfășurare a alegerilor. CEC îndeamnă subiecții electorali să renunțe la acțiunile ce urmăresc atragerea instituției în diverse scenarii cu mize de partid înguste”, se arată în comunicat.
Totodată, instituția a venit cu un apel către alegători, „să nu se lase induși în eroare de acuzațiile false în adresa CEC, cu care operează unii actori politici, urmărindu-și propriile interese”.
Anterior, primarul municipiului Chișinău Ion Ceban, care a anunțat că va candida pentru un nou mandat, a declarat că CEC ar pregăti „fraudarea rezultatelor alegerilor locale generale din municipiul Chișinău”. Acesta solicitat demisia președintei CEC Angelica Caraman, pentru că anterior a fost partea din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în Consiliul local Ghidighici, după ce a obținut mandatul la alegerile din 2019 pe lista Blocului electoral ACUM Platforma DA și PAS.