„Nu este clar cum și care sunt elementele care pot influența rezultatul campaniei electorale, de moment ce acțiunea rezidă în plantarea unor puieți”. Decizia CEC la contestația PUN privind sancționarea lui Dodon
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins ca neîntemeiată contestația depusă de către candidatul PUN la prezidențiale, Octavian Țîcu, prin care a cerut instituției electorale sancționarea candidatului independent, susținut public de către PSRM, de Igor Dodon, pentru încălcarea art. 52 alin. (7) din Codul electoral ( folosirea resurselor administrative în campania electorală ).
„Având în vedere cele expuse și în temeiul art. 18 alin. (2) și (4), art. 26, art. 73 alin. (2) și pct. 26 lit. b) din Regulamentul privind procedura de examinare și soluționare a contestațiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărârea CEC nr. 3353/2010, cu modificările ulterioare, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:
1. Se respinge ca neîntemeiată contestația nr. CEC-10Apr/3 din 21 octombrie 2020, depusă de domnul Octavian Țîcu, candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova desemnat de Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”, se menționează în deciziai CEC.
Nicolae Fomov, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pentru perioada campaniei electorale al concurentului electoral Igor Dodon, în apărarea lui Dodon menționează că „nu este clar cum și care sunt elementele care pot influența rezultatul campaniei electorale, de moment ce acțiunea rezidă în plantarea unor puieți/arbuști”.
„Autorul referinței susține că domnul Igor Dodon în calitate de concurent electoral nu a făcut agitație electorală în cadrul campaniei respective, adică nu a întreprins acțiuni de a determina alegătorii să voteze pentru unul sau alt candidat. La fel, inițiatorii campaniei de înverzire nu au avut un comportament deosebit sau o favorizare în raport de concurentul electoral Igor Dodon. În contextul celor expuse, autorul referinței consideră argumentele contestatarului drept subiective, lipsite de probatoriu, motiv pentru care solicită respingerea integrală a contestației ca fiind neîntemeiată”, mai spune Fomov.
În motivarea deciziei de a respins ca neîntemeiată contestația depusă de către candidatul PUN la prezidențiale, Octavian Țîcu,
„Constatăm că autorul contestației nu a prezentat Comisiei nici o probă care să demonstreze efectuarea de către concurentul electoral Igor Dodon sau de către Primarul General al municipiului Chișinău a unor acțiuni de agitație electorală și nici mesajele postate pe rețelele de socializare, la care fac trimitere participanții la procedura administrativă, nu conțin îndemnul de a vota un concurent electoral sau altul și nici alte aspecte care ar determina alegătorii să voteze pentru concurentul electoral ale cărui acțiuni se contestă.
Prin urmare, în lipsa unor probe care să demonstreze obținerea de către concurentul electoral Igor Dodon a unor favoruri politice sau altor avantaje administrative prin participarea la evenimentul comunicat în contestație, nu poate fi constatată utilizarea abuzivă a resurselor administrative în sensul art. 52 alin. (7) din Codul electoral”, se menționează în decizia CEC.
Reprezentanii Partidului Unității Naționale (PUN) au contestat la Curtea de Apel decizia Comisiei Electorale Centrale din 25 octombrie prin care a respins ca neîntemeiată contestația .
Consilierul Partidului Unității Naționale (PUN) Corneliu Pântea a anunțat că PUN a depus marți, 20 octombrie, o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat constatarea faptului că „concurentul electoral Igor Dodon, candidat independent la funcția de președinte al R. Moldova, a încălcat prevederile Codului electoral prin folosirea resurselor administrative în campania electorală, iar ulterior să fie sesizată Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a-l avertiza pe concurentul electoral Igor Dodon până la excluderea acestuia din cursa electorală”. Reprezentanții PUN îl acuză pe Igor Dodon că a folosit imaginea Primăriei Chișinău și a primarului general pentru a-și face campanie electorală.