Noua componență a comisiilor de specialitate din cadrul CMC. Consilier Platforma DA: „Astăzi s-a tocmit oficial nunta MAN – PSRM”
Consiliul municipal Chișinău (CMC) a aprobat în ședința de vineri, 2 februarie, componența numerică și nominală a comisiilor de specialitate pentru diferite domenii de activitate ale CMC. Astfel, Comisia pentru buget, economie, finanțe, patrimoniu public local, agricultură și problemele suburbiilor, care avea anterior 9 membri, va avea 11 membri, luând doi din membrii alocați înainte Comisiei pentru protecție socială, ocrotire a sănătății, educație, cultură, mass-media și relații interetnice.
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și partidul Mișcarea Alternativă Națională (MAN) au câte patru consilieri în fiecare dintre cele cinci comisii, iar partidul Socialiștilor din Moldova (PSRM) are câte un membru, cu excepția Comisiei pentru construcții, arhitectură și relații funciare, acolo unde are doi membri.
Singurul consilier al Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Victor Chironda a fost propus de reprezentantul MAN în Comisia juridică, fără a se ține cont de pregătirea sa profesională și în pofida faptului că acesta și-a exprimat dorința de a fi repartizat în Comisia pentru gospodărie locativ-comunală.
Componența nominală a fost susținută cu 49 de voturi, Victor Chironda abținându-se de la vot, iar consilierul partidului Renaștere fiind absent de la ședință.
Potrivit consilierului Platformei DA „astăzi s-a tocmit oficial nunta MAN – PSRM în CMC”.
„Tovarășii și-au împărțit toate comisiile de specialitate ale CMC după cum urmează:
MAN și-a luat: Comisia juridică, pentru ordinea publică și activitatea administrației publice locale; Comisia pentru buget, economie, finanțe, patrimoniu public local, agricultură și problemele suburbiilor; Comisia pentru protecție socială, ocrotire a sănătății, educație, cultură, mass-media și relații interetnice.
PSRM a primit (pentru asigurarea majorității de voturi): Comisia pentru construcții, arhitectură și relații funciare; Comisia pentru gospodărie locativ-comunală, energetică, servicii tehnice, transport, comunicații și ecologie.
În toate 5 comisii alianța MAN-PSRM are majoritate simplă, dar mai sunt și cei de la PCRM, Renaștere și Partidul Nostru, care pot asigura voturile necesare, dacă ceva.
Presupunem că urmează împărțirea funcțiilor de viceprimari, pretori, șefi de Direcții generale și întreprinderi municipale.
Acum nu îi împiedică nimic să pornească raspilurile bugetelor și adoptarea PUZ-urilor pe bandă rulantă sub deviza „Orașul trebuie să se dezvolte”.
Urmează vremuri grele pentru Chișinău”, a scris Chironda pe rețelele de socializare.
Conform Regulamentului privind constituirea și funcționarea Consiliului municipal Chișinău, „nominalizarea membrilor în comisii se face de către fracţiuni, iar a consilierilor independenți de către Consiliul municipal, în funcție de ponderea acestora în cadrul Consiliului, avându-se în vedere, de regulă, pregătirea lor profesională şi domeniul de activitate a comisiei respective”.
Comisia juridică, pentru ordinea publică și activitatea administrației publice locale
Fracțiunea MAN:
- Valentin Cebotari
- Mihail Onofrei
- Marian Bucătaru
- Grigore Bejenaru
Fracțiunea PAS:
- Grigore Grădinaru
- Marin Guzun
- Nicolae Arnaut
- Igor Boldescu
Silvia Grigorieva – PSRM
Reprezentantul MAN i-a propus în Comisia juridică pe consiliera partidului Renaștere – Natalia Parasca și pe consilierul Platformei DA – Victor Chironda.
Comisia pentru buget, economie, finanțe, patrimoniu public local, agricultură și problemele suburbiilor
Fracțiunea MAN:
- Ludmila Polodiuc
- Cristina Burdiumov
- Ion Onța
- Dmitrii Mitioglo
Fracțiunea PAS:
- Ecaterina Fărâmă
- Sergiu Stoian
- Daniel Rotaru
- Victor Bacalîm
Ala Ursu – Antoci – PSRM
Andrei Tchmil – PCRM
Denis Șova – Partidul Nostru
Comisia pentru gospodărie locativ-comunală, energetică, servicii tehnice, transport, comunicații și ecologie
Fracțiunea MAN:
- Alexandru Ciudin
- Alexandru Aghenie
- Valeria Țoi
- Eugenia Ceban
Fracțiunea PAS:
- Veronica Briceag
- Mihail Briceag
- Dumitru Ivanov
- Sergiu Crețu
Adrian Lebedinschi – PSRM
Comisia pentru construcții, arhitectură și relații funciare
Fracțiunea MAN:
- Oleg Șerepitco
- Anatol Turchin
- Cornel Pântea
- Serghei Afanasenco
Fracțiunea PAS:
- Ana Dabija
- Zinaida Popa
- Galina Dragan
- Galina Comendant
Fracțiunea PSRM:
- Alexandru Odințov
- Vlad Melnic
Andrian Domentiuc – PCRM
Comisia pentru protecție socială, ocrotire a sănătății, educație, cultură, mass-media și relații interetnice
Fracțiunea MAN:
- Iulia Nicorici
- Tatiana Cazanțeva
- Lilia Maximenco
- Lucia Pisarenco
Fracțiunea PAS:
- Anastasia Chiperi
- Lilia Scutar
- Irina Baran
- Silvia Bondarenco
Dinari Cojocaru – PSRM
Următoarea ședință a CMC ar urma să aibă loc pe 8 februarie.
Regulamentul prevede că Comisiile consultative de specialitate sunt structuri de lucru ale Consiliului municipal şi sunt menite sa asigure eficienţa activității acestuia.
Totodată, numărul de membri în fiecare comisie consultativă de specialitate trebuie să fie impar, precum şi numărul de membri în comisii, ce revin fiecărei fracţiuni sau consilierilor independenţi, se stabilesc de către Consiliul municipal.
Comisiile consultative de specialitate se formează pe întreaga durată a mandatului Consiliului municipal. Membri ai acestora pot fi doar consilierii municipali. Activitatea în cadrul comisiilor nu este remunerată.
Regulamentul mai prevede că Comisia consultativă de specialitate are următoarele atribuţii principale:
- identifică şi examinează problemele ce țin de domeniul ei de activitate, care necesită a fi soluţionate de către Consiliul municipal;
- examinează proiectele de decizii ale Consiliului municipal şi prognozează impactul realizării acestora;
- întocmeşte avize asupra proiectelor de decizii pe care le prezintă Consiliului municipal;
- se pronunţă şi asupra altor chestiuni, remise spre avizare de către Consiliul municipal;
- audiază rapoarte ale şefilor subdiviziunilor structurale ale Consiliului municipal;
- exercită şi alte atribuţii stabilite de Consiliul municipal.
CMC s-a întrunit vineri în prima ședință de la alegerile locale generale din noiembrie 2023.
La alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 în Consiliul municipal Chișinău au fost aleși 51 de consilieri care reprezintă șapte formațiuni politice. Mandatele noilor consilieri municipali au fost validate pe 22 noiembrie 2023 de către Consiliul electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău.
Conform rezultatelor scrutinului local general din 5 noiembrie 2023, în Consiliu au acces: 20 de aleși ai Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), 20 de consilieri de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), 6 consilieri de la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), 2 aleși – din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), iar Partidul Politic „Renaștere”, Platforma Demnitate și Adevăr (DA) și Partidul Nostru – câte un consilier.
- Schimbări în Parlament: Trei deputați pleacă, după ce s-au ales cu noi funcții în rândul autorităților locale
- Un deputat socialist anunță că urmează să renunțe la mandat: „Slavă domnului, au rămas câteva zile și scap de Parlamentul nostru”