Motivul pentru care PSRM vrea retragerea SIS din subordinea președintei Maia Sandu: Are cetățenia României
Socialiștii vor să schimbe Serviciul se Informații și Securitate (SIS) din subordinea președintelui în cea a Parlamentului, pentru că șeful statului ales, Maia Sandu, deține și cetățenia României, spune deputatul PSRM, Vasile Bolea.
Socialistul este de părere că Maia Sandu în calitatea sa de președinte al R. Moldova și comandat suprem al forțelor armate, ar putea utiliza instrumentele și instituțiile pe care le are în subordonare pentru „a aduce destabilizarea în regiune”, astfel PSRM vrea să scoată din subordinea președintelui SIS-ul.
„Avem un președinte nou ales. Din păcate, președintele ales deține și altă cetățenie decât cea a Republicii Moldova și din punctul ăsta de vedere, și după părerea mea, și după părerea colegilor, acesta ar fi o chestiune care -ar permite într-o oarecare circumstanță să folosească SIS în detrimentul securității naționale. Dacă nu greșesc, președintele nou ales atunci când a obținut a doua cetățenie, a depus jurământul de credință inclusiv altui stat”, a declarat Vasile Bolea în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.
Întrebat dacă deține probe în raport cu cele declarate, deputatul socialist face trimitere la declarațiile și „comportamentul” Maiei Sandu din ultimele zile cu privire la problema transnistreană.
De partea cealaltă, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco afirmă că deținerea unei alte cetățenii nu reprezintă un impediment în activitatea de președinte.
Deputații socialiști au înregistrat miercuri un proiect de lege prin care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) să fie luat din subordinea președintelui R. Moldova. Comisia juridică numiri și imunități a aprobat cu 5 voturi un raport pentru două lecturi în acest sens.
Autorii proiectului de lege, sunt aceeași care în iunie 2019 au elaborat proiectul de modificare a Legii SIS, prin care activitatea Serviciului a trecut în coordonarea șefului statului. Este vorba despre deputații socialiști Vasile Bolea și Grigore Novac.
Această inițiativă legislativă vine odată ce președintele în exercițiu al R. Moldova, Igor Dodon, a pierdut lupta pentru încă un mandat prezidențial, în fața candidatei PAS, Maia Sandu.
Anterior, mai mulți politicieni și experți de la Chișinău declarau că socialiștii, la indicațiile lui Igor Dodon, ar putea veni cu o astfel de inițiativă.
În iunie 2019, majoritatea parlamentarilor au votat un proiect de hotărâre prin care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a trecut în subordinea președintelui țării, deși a rămas să fie controlat și de Parlament.
Proiectul aprobat atunci prevede că directorul instituției este numit în funcție și demis din funcție de către Parlament, la propunerea președintelui R. Moldova, iar activitatea instituției să fie coordonată de către șeful statului, în limitele competenței sale, fiind supusă controlului parlamentar.
Miercuri, 2 decembrie, președinta aleasă a R. Moldova, Maia Sandu, a chemat oamenii în stradă să își apere votul din 15 noiembrie, spunând că „regimul lui Dodon merge pe urmele lui Plahotniuc și încearcă să ne fure rezultatele votului”.
Și președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, și-a îndemnat susținătorii și simpatizanții să iasă joi la protest în fața Parlamentului.