Moțiune simplă inițiată de comuniști și socialiști pe „politicile din domeniul justiției”
Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a înaintat joi, 17 noiembrie, în cadrul ședinței Parlamentului, o moțiune simplă „pe politicile în domeniu justiției”. După cum au anunțat anterior deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), moțiunea a fost înaintată în contextul conversațiilor private de pe Telegram, atribuite ministrului Justiției Sergiu Litvinenco, care au fost făcute publice pe un site nou creat.
Deputatul PSRM, Vasile Bolea, a declarat de la tribuna Parlamentului că în acele conversații „se aranja numirea prin fraudă la concurs a procurorului șef la PA” și „se dădeau indicații din cabinetul ministrului Justiției, cine trebuie să fie numit procuror șef în procuraturile raionale și de sector”. Socialiștii cred că prin aceste acțiuni, „ministrul Justiției nu face decât să pună umărul la instaurarea dictaturii și distrugerii independenței justiției”.
„Ministerul Justiției a creat un sistem prin care anumiți procurori sau judecători acționează doar la directivele prețioase ale partidului-stat sau a exponentului său de la Ministerul Justiției. (…) Ziua de 9 noiembrie, zi cu încărcătură istorică, va rămâne în istoria justiției ca ziua în care s-a anunțat întoarcerea armelor împotriva justiției. Am asistat în acea zi la un recital unde se aranja numirea prin fraudă la concurs a procurorului șef la Procuratura Anticorupție. Am citit cum se dădeau indicații din cabinetul ministrului Justiției cine trebuie să fie numit procuror șef în procuraturile raionale și de sector.
(…) Ministrul nu face decât să pună umărul la instaurarea dictaturii și distrugerii independenței justiției. Înaintăm astăzi moțiunea simplă pe politicile în domeniul justiției și solicităm restabilirea statului de drept prin înaintarea acțiunilor privind declararea nulității actelor de numire în funcție a procurorilor șefi în diferite subdiviziuni ale procuraturii, din cauza planării suspiciunilor rezonabile privind trucarea concursurilor. Solicităm scoaterea de sub control politic a sistemului procuraturii prin modificarea legislației, unde ministrul Justiției să fie exclus din componența Consiliului Superior al Procurorilor. Solicităm și reevaluarea proceselor pornite de reforma în justiție, prin prisma excluderii factorului politic de influență nejustificată și asigurarea unui proces transparent de transformări pozitive în justiție”, a declarat deputatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Vasile Bolea.
Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a spus anterior că „așa-zisele „discuții” care circulă în spațiul public și care aparent ar fi de pe canalul meu de Telegram, sunt un fals ordinar”.
Potrivit regulamentului Parlamentului, moțiunea simplă poate fi inițiată de cel puțin 15 deputați, iar dezbaterea acesteia va avea loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere.
Despre intenția de a înainta o moțiune simplă asupra politicilor Ministerului Justiției, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a anunțat câteva zile în urmă. Deputații socialiști Vlad Batrîncea și Vasile Bolea, au declarat pe 15 noiembrie 2022, într-un briefing de presă, că „ministrului Justiției Sergiu Litvinenco trebuie să demisioneze”, după ce mai multe conversații private de pe Telegram, atribuite lui Litvinenco, au fost făcute publice pe un site nou creat.
Pe 10 noiembrie, în cadrul ședinței Parlamentului, deputatul socialist Vlad Batrîncea a solicitat audierea ministrului Justiției în contextul scurgerilor de conversații private atribuite lui Sergiu Litvinenco. „Cea mai bună soluție ar fi demisia de onoare”, spunea joia trecută Vlad Batrîncea. Atunci, propunerea a întrunit 26 de voturi.
Mai multe conversații private atribuite ministrului Justiției Sergiu Litvinenco pe Telegram au fost făcute publice pe un site nou creat, săptămâna trecută. Potrivit administratorilor acestui portal online, care nu-și divulgă identitatea, aceasta ar fi „cea mai mare scurgere de corespondență privată a oficialilor de rang înalt din R. Moldova”. Atunci, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a spus că „așa-zisele „discuții” care circulă în spațiul public și care aparent ar fi de pe canalul meu de Telegram, sunt un fals ordinar”.
Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a anunțat că, de comun cu angajați ai altor autorități competente, cercetează sub aspect penal spargerea contului de Telegram al șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu.
Site-ul pe care au fost publicate pretinse conversații ale oficialilor a fost înregistrat marți, 8 noiembrie, în afara R. Moldova. Telegram este un serviciu de mesagerie instantă și VoIP dezvoltată de Telegram Messenger LLP, companie înregistrată în Londra, Regatul Unit, și înființată de antreprenorul rus Pavel Durov.