Ministrul Voicu nu își va anula ordinul prin care Corduneanu a fost numit șef adjunct al Poliției de Frontieră
Ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne, Pavel Voicu, susține că numirea fostului director adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), Petru Corduneanu, în funcția de șef adjunct al Inspectoratului General de Carabinieri și, ulterior, șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a fost realizată în strictă conformitate cu legea și fără nici o abatere de la procedurile legale. Reacția acestuia vine după ce deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Lilian Carp și Dumitru Alaiba, au cerut premierului în exercițiu Aureliu Ciocoi să anuleze ordinul de angajare semnat de Voicu.
Ministrul susține că interdicțiile care se referă la atribuțiile unui Guvern al cărui mandat a încetat se aplică în modul corespunzător miniștrilor doar pentru votul exprimat în cadrul ședințelor Guvernului în legătură cu numirea sau eliberarea din funcție a persoanelor cu funcții de demnitate publică sau a funcționarilor publici.
„Întru susținerea tezelor se menționează că odată cu adoptarea Legii nr.136/2017 cu privire la Guvern, puterea legislativă a delimitat clar atribuțiile Guvernului/Guvernului al cărui mandat a încetat, inclusiv a Prim-ministrului, prim-viceprim-ministrului, viceprim-miniștrilor și miniștrilor acordate pentru adoptarea deciziilor colegiale de funcțiile și atribuțiile ministrului încredințate pentru realizarea mandatului său. Relevante la caz sunt prevederile art.25 alin.(3) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern care stabilesc expres că, în realizarea mandatului său, ministrul conduce ministerul care îi este încredințat la acordarea votului de încredere, determină obiectivele și direcțiile strategice în domeniile de activitate ale ministerului în conformitate cu programul de activitate al Guvernului, reprezintă ministerul în relațiile cu alte autorități publice, persoane fizice și persoane juridice de drept public și de drept privat din țară și din străinătate, exercită și alte funcții și atribuții care decurg din prevederile prezentei legi și ale cadrului normativ”, argumentează Voicu.
Ministrul susține că la numirea lui Corduneanu au fost respectate toate procedurile, astfel acesta nu va fi revocat din funcție.
Deputații PAS, Lilian Carp și Dumitru Alaiba, au cerut premierului în exercițiu Aureliu Ciocoi să anuleze ordinul ministrului Voicu, spunând că numirea lui Corduneanu este un abuz.
„Este un abuz clar, pentru că atribuțiile unui guvern în exercițiu nu îi permit Ministrului să numească sau să elibereze din funcție persoane cu funcție de demnitate publică sau funcționari publici. Am solicitat împreună cu colegul Carp Lilian două demersuri- unul către Ministrul în exercițiu Voicu, altul către Premierul în exercițiu Ciocoi. Ministrul de Interne să ofere informație suplimentară referitor la acțiunile sale (vedeți documentele) și, principalul, să-și anuleze ordinul de numire al lui Corduneanu“, susține Dumitru Alaiba.
Potrivit lui Alaiba, în caz că Voicu refuză să restabilească legalitatea în acest caz, va fi obligația premierului în exercițiu Aureliu Ciocoi să anuleze ordinul Ministrului în Exercițiu Pavel Voicu, „din doi, măcar unul să acționeze în conformitate cu spiritul legii”.
ZdG scria la 19 ianuari curent, că fostul director adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), Petru Corduneanu, numit Comandant adjunct al Inspectoratului General de Carabinieri, prin ordinul ministrului Afacerilor Interne, s-a ales cu o nouă funcție, tot prin ordinul ministrului Pavel Voicu.
La începutul lunii decembrie 2020, când șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, a depus un raport de demisie din funcție, ZdG scria că Petru Corduneanu ar urma să acceadă în această funcție. Atunci Corduneanu ne-a spus că nu a auzit despre faptul că va fi numit în noua funcție.
Corduneanu, care a plecat din SPPS la 21 decembrie, a fost numit în funcția de Comandant adjunct al Inspectoratului General de Carabinieri la 28 decembrie, prin ordinul ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu.
Luni, 18 ianuarie, acesta însă a fost numit șef adjunct al Poliției de Frontieră, la fel, printr-un ordin semnat de ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu.
Corduneanu a spus pentru ZdG că deși domeniul ordinii publice îi este mai aproape, a acceptat funcția propusă de ministrul Afacerilor Interne. Acesta a fost prezentat astăzi echipei de la Poliția de Frontieră.
Petru Corduneanu a fost consilier municipal și deputat pe listele Partidului Socialiștilor (PSRM), iar în iunie 2019, după ce SPPS a ajuns în subordinea președintelui, Corduneanu a fost numit director adjunct al instituției. Deținând această funcție, pe 3 noiembrie 2019, când a avut loc al doilea tur al alegerilor locale generale, Corduneanu s-a aflat la sediul de campanie al socialiștilor și s-a bucurat, aplaudând alături de socialiști, de victoria lui Ion Ceban în cursa pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău.
Pe 27 octombrie curent, ZdG l-a surprins pe Corduneanu și la o altă întrunire electorală a socialiștilor. Directorul adjunct al SPPS a participat la întâlnirea lui Igor Dodon cu alegătorii din satul său de baștină, Sadova (r. Călărași). Corduneanu a evitat atunci să discute cu reporterii ZdG motivând, scurt, că „se află la serviciu”.