Ministerul rus al Apărării propune ca participanților la agresiunea din Ucraina să le fie acordat statutul de veteran
Ministerul rus al Apărării propune să acorde participanților la războiul din Ucraina statutul de veteran.
Dacă legea respectivă va fi adoptată, atunci tot personalul militar care participă la invazia din Ucraina va primi statutul de veteran de luptă.
Se presupune că în 2022 punerea în aplicare a prevederilor legii va necesita 5 miliarde de ruble, scrie RBC.
Marți, a șasea zi a invaziei ruse, Ucraina rezistă atacurilor trupelor ruse, în timp ce Rusia continuă să atace Ucraina pe mai multe fronturi. În același timp, Curtea Penală Internațională de la Haga, Țările de Jos, va deschide o anchetă cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia cât mai „rapid posibil”. Luni a avut loc prima rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia, fără rezultate vizibile.
Duminică, Vladmir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.