Mihai Ghimpu spune că nu a participat la vot în turul doi: „Nu voi fi de partea celui care a lovit în Partidul Liberal și în mine ca președinte”
Fostul președinte al Partidului Liberal (PL) din R. Moldova, Mihai Ghimpu, susține că nu a participat la vot în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, organizat la 15 noiembrie.
În context, Mihai Ghimpu spune că nu a mers la vot întrucât niciunul dintre cei doi candidați, care s-au duelat în turul doi, „nu reprezintă viziunile unioniste” ale politicianului.
Tot aici, fostul lider al PL mai menționează că nu a mers la votare „pentru că niciodată nu va fi de partea celui care a lovit în Partidul Liberal și în el, ca președinte”. Declarațiile au fost făcute de către politician luni, 23 noiembrie, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul tv8.
„În campanie s-au promis multe, pensii majorate și fond pentru pensionari. Mie îmi era rușine să citesc programele sau să le ascult, ale candidaților.
Sigur că nu am fost pentru că nici unul, nici altul nu reprezintă viziunile mele unioniste.
N-am mers la votare pentru că niciodată nu voi fi de partea celui care a lovit în Partidul Liberal și în mine ca președinte, fiindcă lovind în mine înseamnă că se lovea în PL, lovea în PL – lovea în unionism”, a declarat Ghimpu.
Actualul lider al PL, Dorin Chirtoacă, a participat la alegerile prezidențiale, în primul tur de scrutin, fiind candidatul Mișcării UNIREA. În turul doi, Chirtoacă și-a declarat public susținerea pentru candidata PAS, Maia Sandu, care a obținut victorie în alegerile prezidențiale în fața candidatului independent, susținut public de PSRM, Igor Dodon.