„Medicii nu o să-i trateze cu lingurița”. Ce spune premierul Chicu despre bisericile care nu s-au conformat regimului stării de urgență și au oficiat slujbe
În condițiile în care R. Moldova a intrat marți, 17 martie, în stare de urgență pentru următoarele 60 de zile, iar autoritățile au emis un set de măsuri în legătură cu prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, printre care unele care vizează și manifestațiile religioase, peste 300 de instituții religioase au încălcat deciziile autorităților și au oficiat slujbe în bisericile din țară. Astfel, premierul R. Moldova, Ion Chicu, susține că preoții care slujesc în bisericile vizate nu s-au conformat regulilor, dând dovadă de iresponsabilitate și lipsă de respect față de medicii și lucrătorii medicali din R. Moldova. În aceste condiții, Chicu susține că la ședința Comisiei Situații Excepționale de luni, 23 martie, ar urma să fie discutat acest subiect și adoptate măsuri în acest sens.
În contextul în care autoritățile moldovene au anunțat că toate manifestațiile religioase, inclusiv slujbele bisericești, vor fi suspendate începând cu vineri, 13 martie, pe o perioadă de cel puțin de 14 zile, mai multe biserici continuă să țină slujbe în interiorul lăcașelor cu participarea enoriașilor.
Potrivit premierului Chicu, duminică, 22 martie, cel puțin 375 de biserici au ignorat deciziile Guvernului și au organizat slujbe în interiorul bisericilor.
„Nu peste tot are loc acest fapt ( conștientizarea societății a necesității de a se autoizola, de a sta acasă. Avem informația privind în special, în particular slujbele bisericești, divine de ieri, duminică. Din 1062 de lăcașuri sfinte supravegheate ieri de poliție, 375 au desfășurat servicii divine în interior, ceea ce este totalmente contrar regulilor stabilite și deciziilor. 382 de biserici s-au conformat. Au desfășurat aceste slujbe în aer liber, în exterior, iar 305 au fost cei mai conștienți – fie au desfășurat slujbele fără participarea enoriașilor, fie nu au desfășurat slujbe”, a declarat premierul, Ion Chicu.
Chicu mai spune că acest subiect urmează să fie discutat luni, 23 martie, la ședința Comisiei Situații Excepționale, iar ulterior autoritățile ar putea veni cu măsuri mai drastice în acest sens.
„Bineînțeles, cele 375 care nu s-au confirmat denotă o lipsă de responsabilititate. Noi o să discutăm în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale care vor fi pașii următori. Remarc cu mare regret că slujitorii bisericii respectivi nu manifestă respect și înțelegere, în primul rând, față de medicii noștri. Eu sper că nimeni din acei preoți care ieri au oficiat aceste slujbe să nu se infecteze și să nu vină în instituțiile medicale să fie ajutați de medicii noștri, pentru că medicii noștri vor avea respect și îi vor ajuta și vor avea cu totul altă atitudine decât o au slujitorii noștri față de medici. Și nu o să-i trateze cu lingurița și nu o să-i trateze cu alte mijloace, ci ca pe oricare alt pacient”, a mai declarat Chicu.
Pe 18 martie, la o zi după ce R. Moldova a intrat în stare de urgență, Mitropolia Moldovei a anunțat că slujbele de împărtașanie nu vor fi sistate, însă vor avea loc în condiții mai stricte, stabilite de Patriarhul Moscovei, Chiril. În acest context, Mitropolia Moldovei a publicat atunci o notă cu instrucțiile anunțate pentru bisericile și mănăstirile din R. Moldova în legătură cu pericolul răspândirii infecției de coronavirus. Detalii aici
Începând cu 17 martie 2020, în legătură de pandemia de coronavirus la nivel mondial, în R. Moldova a fost instituită stare de urgență pentru 60 de zile.
Până acum, R. Moldova a înregistrat un deces din cauza infecției de Covid-16, iar alte 109 de persoane sunt infectate cu noul coronavirus.