Marina Tauber are liber la plecat în Federația Rusă, la doar circa o lună după ce instanța de judecată i-a interzis să părăsească țara pentru 60 de zile
Marina Tauber poate pleca în Federația Rusă. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis luni, 16 septembrie, solicitarea avocaților deputatei independente privind efectuarea unei călătorie la Sankt-Petersburg.
Conform unui răspuns oferit de PA, instanța a examinat cererea Marinei Tauber privind permisiunea părăsirii țării, pentru a se deplasa în Federația Rusă la un forum al femeilor la Sankt-Petersburg.
PA precizează că acuzatorii de stat au solicitat respingerea cererii, iar încheierea respectivă nu poate fi contestată.
Tauber a motivat că la forum vor fi discutate „subiecte importante pentru societate” și că va reprezenta acolo „interesele Republicii Moldova”. Deputata a promis că se va întoarce la Chișinău pe 23 septembrie și va participa la ședința de judecată planificată pentru acea zi, notează Europa Liberă.
Acesta ar urma să fie plecată în perioada 16-23 septembrie.
Judecătoarea Olga Bejenari este cea care a admis, la mijlocul lunii august, și solicitarea procurorilor prin care deputatei i-a fost aplicată, până la mijlocul lunii octombrie, o interdicție de a părăsi țara.
Luni, 12 august, procurorii anticorupție au depus la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, un demers cu privire la aplicarea măsurii preventive – obligarea de a nu părăsi țara în privința parlamentarei, pentru a „minimiza riscul eschivării și a asigura prezența inculpatei la ședințele de judecată programate”. Informația a fost conformată pentru Ziarul de Gardă de către reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA), care au menționat faptul că demersul vine „în contextul declarațiilor publice ale inculpatei din 8 august 2024 și altă informație parvenită la Procuratura Anticorupție la 12 august 2024”.
Pe 8 august 2024, Marina Tauber, sancționată pentru acțiuni de destabilizare a R. Moldova, declara într-o postare pe Telegram că este „intimidată și forțată” să părăsească țara. Acolita lui Șor susținea că pe numărul ei personal de telefon veneau mesaje de amenințare.
„Nu este prima dată, dar amenințările au devenit mai îndrăznețe și mai brutale. Ultima amenințare a fost însoțită de o fotografie cu sânge și o promisiune de violență fizică”, afirma Tauber.
Potrivit unei capturi de ecran atașate de Tauber la postare, amenințările au venit pe Telegram, de la un profil cu numele de utilizator „Mirotvitets”, asemănător cu denumirea site-ului bazei de date ucrainene „Mirotvoreț”, unde oligarhul fugar Ilan Șor, deputata Marina Tauber și bașcana Autonomiei Găgăuze, Evghenia Guțul au fost incluși fiind considerați inamici ai securității naționale a Ucrainei.
În gestiunea PA se află două cauze penale în privința Marinei Tauber, ambele în faza judiciară. Cauzele penale au fost expediate în instanța de judecată în iunie 2023 și aprilie 2024.
Marina Tauber, vizată în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”
Marina Tauber este deputată independentă în Parlamentul R. Moldova după ce a fost aleasă pe listele partidului „Șor”, declarat neconstituțional.
Ea este judecată în dosarul privind finanțarea ilegală a partidului „Șor”. Potrivit procurorilor, Marina Tauber, în scopuri electorale, a recepționat de la grupul criminal organizat condus de fostul deputat Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, mijloace bănești în sumă de aproape 10 milioane de lei, dintre care peste 740 de mii de lei i-ar fi introdus fals în formularele privind donațiile din numele a 104 persoane fizice.
Dosarul privind amestecul în înfăptuirea justiției
Pe 2 aprilie 2024, PA a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond cauza penală de învinuire a deputatei fostului partid Șor, Marina Tauber, pe faptul săvârșirii infracțiunii de amestec în înfăptuirea justiției. Potrivit unui comunicat al PA, cauza penală a fost pornită pe 2 mai 2023 de către procurorul general interimar, Ion Munteanu, în baza unei sesizări.
Potrivit materialelor dosarului, pe 12 aprilie 2023, deputata Marina Tauber, folosindu-se de „situația de serviciu, urmărind scopul împiedicării examinării cauzei penale de învinuire a lui Ilan Șor de comiterea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani și pronunțării unei hotărâri judecătorești ilegale, a comis amestecul în judecarea cauzei în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău, manifestat sub forma unor intimidări și ofense ce lezează onoarea și demnitatea judecătorilor ce făceau parte din completul de judecată și a procurorului ce reprezenta acuzarea de stat”.
Marina Tauber are statut de învinuit și în cadrul cauzei penale denumită generic „Frauda bancară”.
Pe 17 mai 2024, Judecătoria Chișinău a decis comasarea dosarului privind amestecul fostei deputate a partidului „Șor” Marina Tauber în înfăptuirea justiției cu cel privind finanțarea ilegală a fostei formațiuni politice.