Maia Sandu: „Ne putem mândri cu o primă victorie!”
Candidata PAS la șefia statului, Maia Sandu a adresat mulțumiri tuturor cetățenilor R. Moldova care au mers astăzi la vot. Aceasta s-a arătat optimistă și le-a dat întâlnire susținătorilor săi în turul II.
„Dragi prieteni, dragi cetățeni, vreau să vă mulțumesc foarte mult tuturor celor care au mers astăzi la vot, oamenii au înțeles că votul lor este important și au decis să transmită un semnal clar. Votul masiv de astăzi înseamnă că oamenii își doresc o schimbare și noi cu toții apreciem acest semnal! Vreau să le mulțumesc foarte mult femeilor care au ieșit astăzi la vot într-un număr foarte mare”, a declarat lidera PAS, imediat după închiderea secțiilor de votare.
Aceasta s-a arătat dezamăgită de prezența scăzută la urnele de vot a tinerilor, dar a calificat acest fapt drept un rezultat al impedimentelor impuse de autorități.
În același timp, lidera PAS a mulțumit echipei sale și a calificat campania sa electorală drept una pe care Moldova nu a cunoscut-o până acum: „Eu cred că noi astăzi ne putem mândri cu o primă victorie. Am făcut un prim pas către o viață demnă, pe care merităm noi cu toții să o trăim în R. Moldova. Am demonstrat că cu resurse mici putem să facem lucruri foarte mari și cu asemenea oameni o să mergem mai departe și o să atingem obiectivele pe care ni le-am propus, și anume ca oamenii corecți, ca oamenii onești, oamenii constiți să se simtă bine la ei acasă. Vă mulțumesc și vă aștept în turul II!”