Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   LIVE TEXT/ Referendum 2024. În…

LIVE TEXT Referendum 2024. În opt raioane s-a încheiat numărătoarea voturilor

Circa 1,4 milioane de cetățeni ai R. Moldova, adică 49,81% dintre alegătorii înscriși în listele electorale, au votat în cadrul referendumului constituțional.

Știre în curs de actualizare…

UPDATE 0:39

  • Strășeni: 62.37% „DA” și 37.63% „NU”;
  • Briceni: 37.63% „DA” și 37.63% „NU”;
  • Edineț: 29.74% „DA” și 70.26% „NU”;
  • Rezina: 48.84% „DA” și 51.16% „NU”;

UPDATE 00:32 Se încheie numărătoarea voturilor și în alte raioane din țară.

  • Criuleni: 60,20% „DA” și 38,80% „NU”;
  • Basarabeasca: 36,67% „DA” și 63,33% „NU”;

UPDATE 00:15 În opt raioane din țară s-a încheiat numărarea voturilor la referendum. Primele date arată că majoritatea alegătorilor au votat „NU”. Alegătorii din Cantemir și Telenești au votat majoritar „DA”.

  • Ungheni: 43,25% „DA” și 56,75% „NU”;
  • Telenești: 57,31% „DA” și 42,69% „NU”;
  • Șoldănești: 42,49% „DA” și 57,51% „NU”;
  • Cantemir: 53,38% „DA” și 46,62% „NU”;
  • Orhei: 46,49% „DA” și 53,51% „NU”;
  • Florești: 37,60% „DA” și 62,40% „NU”;
  • Soroca: 38,70% „DA” și 61,30% „NU”;
  • Dondușeni: 27,16% „DA” și 72,84% „NU”;

UPDATE 00:07 După ce au fost procesate peste un milion din voturile alegătorilor în cadrul referendumului, rezultatele arată că 45,18% dintre participanții la plebiscit au votat „DA” și 54,77% au spus „NU” integrării europene.

UPDATE 23:43 După ce au fost procesate peste 900 de mii din voturile alegătorilor în cadrul referendumului, rezultatele arată că 44,79% dintre participanții la plebiscit au votat „DA” și 55,21%, adică peste jumătate de milion de oameni, au spus „NU” integrării europene.

Deși au fost procesate doar 3 151 de voturi în diaspora, opțiunea preferată în afara țării se arată a fi „DA” integrării europene a R. Moldova.

UPDATE 23:22 După ce au fost procesate jumătate din voturile alegătorilor în cadrul referendumului, rezultatele arată că 44,74% dintre participanții la plebiscit au votat „DA” și 55,26% – „NU”.

UPDATE 23:07 După ce au fost procesate voturile a peste 600 de mii de alegători, rezultatele arată că 44,42% dintre alegători au votat „DA” și 56,58% – „NU”.

UPDATE 22:50 După ce au fost procesate voturile a peste 500 de mii de alegători, rezultatele arată că 43,72% dintre alegători au votat „DA” și 56,28% – „NU”.

UPDATE 22:41 După ce au fost procesate voturile a peste 400 de mii de alegători, rezultatele de pe pagina Comisiei Electorale Centrale arată că 44% dintre alegători au votat „DA” și 56% – „NU”.

UPDATE 22:30 După oră și jumătate de la închiderea secțiilor de votare din țară, peste 800 de procese verbale au fost procesate, adică peste 37% din numărul total de 2219 procese verbale. Potrivit datelor preliminare, opțiunea „DA” a fost aleasă de puțin peste 43%. Opțiunea „NU” a fost votată de peste 200 de mii de oameni.

UPDATE 22:00 Circa 1,4 milioane de cetățeni, adică 49,81% dintre alegătorii înscriși în listele electorale, au votat în cadrul referendumului constituțional până la ora 21:00. Anunțul a fost făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC) în briefingul de la ora 22:00.

Pentru ca modificările din Constituție să se înfăptuiască, cel puțin jumătate din cei care s-au prezentat la urne trebuiau să voteze „DA”.

Primele procese verbale (494) procesate arată că opțiunea „DA” a fost aleasă, la această etapă, de 41% dintre alegători. Circa 87 de mii de oameni au ales opțiunea „NU”.

UPDATE 21:05 În secțiile de votare din Japonia și China, care s-au închis primele, majoritatea celor prezenți la vot au votat „DA” la referendumul constituțional. Conform datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC), în Japonia au votat 69 de persoane. Dintre acestea, conform surselor ZdG, 62 au votat „DA” la referendum. În China au votat 73 de persoane. Dintre acestea, 63 au votat „DA” la referendum, iar 10 au votat NU pentru modificarea Constituției.

UPDATE 19:10 Circa 42,44% de cetățeni au votat în cadrul referendumului constituțional până la ora 18:00. Anunțul a fost făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC) în briefingul de la ora 19:00. Astfel, prezența la secțiile de votare a depășit pragul minim de 33,33% care se impune pentru validarea scrutinului.

Potrivit CEC, aproximativ 1 228 650 alegători au răspuns cu „DA” sau „NU” la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”

UPDATE 16:35 Secțiile de votare pentru alegătorii moldoveni din Japonia și China s-au închis, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC) în conferința de presă de la ora 16:00. Astfel, începe numărarea voturilor în cele două țări.

UPDATE 16:11 Angela Caraman, președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), anunță că până la ora 15:00, circa 907 mii de persoane au participat la referendum, ceea ce constituie aproximativ 32,11% dintre alegători. Pentru ca referendumul să fie validat, la scrutin trebuie să vină în jur de 1,1 milioane de alegători, adică mai mult de 33,33%. 

UPDATE 15:50 1 047 141 de alegători s-au prezentat la urnele de vot până la ora 15:18, potrivit datelor prezentate în timp real de CEC. Astfel, 36.42% și-au exercitat dreptul la vot.

UPDATE 13:22 Președinta CEC a raportat, în cadrul unui briefing de presă, că până la ora 13:00 și-au exprimat dreptul la vot peste 717 de mii de alegători.

Conform informațiilor sistematizate de la consiliile electorale de circumscripție, până la ora 12:00 au luat buletinul pentru referendum 444 233 de persoane, ceea ce constituie 16,14% din lista de bază a alegătorilor.

„Referitor la rata de participare la referendum, reiterăm că datele se colectează din teritoriu de la birourile electorale ale secțiilor de votare către consiliile electorale de circumscripție electorală și de la consiliile electorale de circumscripție electorală către Comisia Electorală Centrală. Raportarea se face manual, prin numărarea semnăturilor din listele electorale și transmiterea prin telefon și email a datelor. De aici rezultă întârzierea cu aproximativ o oră a raportării cifrelor pentru referendum”, se precizează într-un comunicat de presă al CEC.

UPDATE 12:07 Toți candidații la prezidențiale și-au exprimat dreptul la vot. Dintre aceștia, 7 au votat și în cadrul referendumului, luând 2 buletine de vot. Ion Chicu nu a precizat dacă a participat și la referendum, dar din imaginile transmise în direct se poate observa cum candidatului și soției sale le este înmânat doar câte un buletin de vot. Alexandr Stoianoglo, Natalia Morari și Renato Usatîi au declarat că boicotează referendumul, luând doar câte un buletin de vot.

UPDATE 12:07 Până la ora 11:00, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a documentat 19 cazuri de încălcări, în contextul scrutinului electoral.

UPDATE 10:40 Președinta CEC, Angelica Caraman, anunță că până la ora 10:03, peste 207 de mii de alegători s-au prezentat la secțiile de votare, dintre care doar 72 364 de alegători au luat buletinul de vot și pentru referendum.

„Pentru situația la ora 09:00 la referendum au participat 72 364 de alegători, ceea ce reprezintă 2,66% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale. Cât privește procesul electoral organizat pentru alegătorii din cele 30 de secții de votare constituite pentru cetățenii cu drept de vot din stânga Nistrului, vă aducem la cunoștință că până la această oră aici au votat 2 300 de alegători”, a precizat Angelica Caraman.

Potrivit reprezentantei CEC, instituția a fost sesizată despre 6 cazuri de încălcări sau incidente, printre care un caz care ține de un presupus act de corupere a alegătorilor.

UPDATE 09:02 Potrivit agenției de stat ruse, TASS, sute de cetățeni moldoveni au venit la ambasada țării la Moscova pentru a vota la alegerile prezidențiale și la referendumul privind aderarea la UE.

R. Moldova a organizat doar două secții de votare în Federația Rusă la alegerile prezidențiale și referendumul constituțional, deși Comisia Electorală Centrală a aprobat deschiderea a cinci secții, fiind și tipărite deja buletinele de vot pentru acestea. 

Ministerul Afacerilor Externe a precizat pentru ZdG că numărul aproximativ al cetățenilor moldoveni aflați în Federația Rusă este de 200 de mii.

UPDATE 08:55 Până la această oră, la secțiile de votare s-au prezentat peste 80 mii de alegători, conform datelor CEC.

Purtătoarea de cuvânt a instituției, Rodica Sîrbu, a precizat pentru Ziarul de Gardă că prezența la vot pe fiecare scrutin în parte va fi comunicată la briefingurile Comisiei Electorale Centrale.

UPDATE 07:00 Secțiile de votare s-au deschis fără incidente. Cetățenii cu drept de vot sunt așteptați la urne.

Care sunt actele în baza cărora pot vota la referendum?

Ca și în cazul votării la alegerile prezidențiale, poți să îți exerciți dreptul de vot la referendumul constituțional în baza a trei acte de identitate: 

  • buletinul de identitate al cetățeanului R. Moldova, care confirmă domiciliul sau reședința temporară a alegătorului pe teritoriul secției de votare;
  • buletinul de identitate provizoriu, cu mențiunile privind cetățenia R. Moldova, domiciliul sau reședința temporară a titularului;
  • pașaportul cetățeanului R. Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat. 

Redacția nouă a Codului electoral prevede că poți vota chiar și cu pașaportul cetățeanului Republicii Moldova expirat, însă nu poți vota cu buletinul de identitate expirat.

Persoanele aflate în afara țării pot vota în baza acelorași acte de identitate enumerate mai sus.

Câte secții de votare vor fi deschise în țară și în străinătate

La scrutinele din 20 octombrie, în R. Moldova sunt deschise 2 221 de secții de votare.

În străinătate sunt deschise 231 de secții, adică cu aproape 100 de secții mai multe față de ultimul scrutin prezidențial.

Cele mai multe secții vor fi deschise în Italia – 60 la număr, urmată de Germania, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, SUA și România. În 16 țări, printre care  Azerbaidjan, Belarus și Republica Bulgară, va fi deschisă câte o secție de votare. În Rusia vor fi deschise două secții de votare, deși inițial CEC solicitase deschiderea a cinci secții. 

Ce se va întâmpla după referendum?

Dacă referendumul va trece, în cea mai importantă lege a țării – Constituția,  va fi scris că aderarea la Uniunea Europeană este „obiectivul strategic” al R. Moldova, iar identitatea poporului R. Moldova este „europeană”. Mai exact, în preambul va fi introdus următorul text:

„RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova, DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova.”

În Constituție va fi introdus și un titlu numit „Integrarea în Uniunea Europeană”. În acest capitol se va spune că aderarea la tratatele UE se va face prin lege organică, adică prin votul a cel puțin 51 de deputați. Dacă referendumul nu va trece, Constituția nu va fi modificată, iar aderarea R. Moldova la UE ar putea fi stopată sau, cel puțin încetinită. Un nou referendum la acest subiect va putea fi organizat peste doi ani.