Ședința Parlamentului. Raportul privind situația de la CFM, printre proiectele aprobate
Parlamentul R. Moldova s-a întrunit joi, 22 aprilie, în ședință plenară. Deputații au aprobat mai multe proiecte printre care și raportul privind situația de la CFM, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte și proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative („legea prevenției”).
Ora 16:55 Ședința Parlamentului s-a încheiat.
Ora 16:30 Deputații au aprobat, în prima lectură, modificări la Codul contravențional și Codul penal.
Ora 16:00 Deputații au aprobat raportul comisie de anchetă cu privire la situația economico-financiară de la Calea Ferată. Detalii aici.
14:45 Deputații au anunțat pauză până la 15:00.
Ora 14:20 Parlamentul a aprobat, în prima lectură, proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii pentru compensarea diferenței de tarife la energia electrică și la gazele naturale utilizate de populația unor localități din raioanele Dubăsari și Căușeni și ai satului Varnița din raionul Anenii Noi.
Ora 14:10 Președintele comisiei de anchetă, socialistul Oleg Lipskii, prezintă raportul privind situația economico-financiară de la Calea Ferată a Moldovei (CFM). „Sunt 64 de milioane de lei care nu funcționează și nu aduc nici un venit. Avem un obiect nefinalizat și nu poate fi folosit că nu este dat în exploatare. CFM a încheiat un contract cu un birou de avocați. În 2015 CFM a achitat acestui birou de avocați 203 de mii de lei pentru servicii juridice. Sunt nouă juriști la CFM. Pentru ce? Avem casări dubioase. Contractele dubioase au adus prejudicii de 25 de milioane de lei.”, a declarat președintele comisiei de anchetă.
Ora 14:00 Termenul de depunere a declarațiilor fiscale ar putea fi prelungit. Proiectul de lege, votat în lectură finală cu votul a 69 de deputați.
Ora 13:50 Proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative (”legea prevenției”) (Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător – art.32; Codul contravențional nr.218/2008 – Capitolul V1, votat în lectura a doua.
Ora 13:45 Deputații au revenit în sala plenară.
Ora 12:40 Deputații au anunțat pauză până la 13:40.
Ora 12:38 Proiectul a fost votat în prima lectură. Detalii aici.
Ora 12:15 Deputații examinează Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte. „Proiecut propune consolidarea comisiei de politica externă a Parlamentului, pornind de la șeful misiunii. Pentru a ocupa o funcție diplomatică, candidatul trebuie să cunoască două limbi de circulație internaționale, să nu facă parte din niciun partid politic”, a declarat autorul proiectului, deputatul Iurie Reniță.
Ora 12:00 Comisia economie, buget și finanțe nu a susținut proiectul. Proiectul a fost aprobat în prima lectură.
Ora 11:56 Deputata Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Inga Grigoriu prezintă Proiectul de lege pentru modificare art.5 din Legea nr.397 din 16.10.2003 privind finanțele publice locale.
Ora 11:50 Deputații au aprobat în lectură finală proiectul de lege cu privire la blocul locativ din strada Alba Iulia nr.91/3, mun.Chișinău, destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomo Electrică Cernobîl. Detalii aici.
Ora 11:25 Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, un proiect de lege prin care se instituie măsuri de stimulare a angajării persoanelor cu dizabilități. Urmează a fi modificate Codul muncii și Legea cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj.
Ora 10:53 Deputații examinează proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003 – art.62; Legea nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj – art.3, 20, 36, 38, 381).
Ora 10:50 Parlamentul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea art.20 din Legea ocrotirii sănătății nr.411/1995.
Ora 10:42 Proiectul a fost aprobat. Detalii aici.
Ora 10:40 Comisia econimie, buget și finanță a prezentat raportul privind proiectul de lege și a anunțat că a avizat pozitiv proiectul.
Ora 10:20 Deputatul PAS, Dan Perciun prezintă proiectul de lege pentru modificarea art.51 din Legea cu privire la locuințe nr.75/2015. Detalii aici.
Ora 10:18 A fost aprobată ordinea de zi.
Ora 10:05 Ședința Parlamentului a început. La începutul ședinței și-au înregistrat prezența 86 de deputați.
Potrivit notei publicate pe site-ul Parlamentului, deputații vor examina proiectul de lege cu privire la blocul locativ, destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomo Electrică Cernobâl, proiectul cu privire la impozitarea specială a serviciilor realizate în cadrul activităților atribuite la secțiunea I al Clasificatorului activităților din economia Moldovei, proiectul privind compensarea tarifelor la energia electrică utilizată de consumatorii gospodăriilor casnice; proiectul privind instituirea unor măsuri de susținere a întreprinderilor micro în cazul imposibilității calculării, raportării și achitării impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii.