Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   LIVE/ Ședința Parlamentului: acte normative…

LIVE Ședința Parlamentului: acte normative referitoare la prevenirea și combaterea criminalității organizate

Foto: Parlament/ flickr.com

Parlamentul s-a convocat, la solicitarea președintelui Legislativului, Igor Grosu, în ședință plenară extraordinară joi, 30 ianuarie. Pe ordinea de zi a ședinței sunt 11 subiecte, printre care proiecte de acte normative referitoare la prevenirea și combaterea criminalității organizate.

UPDATE 13:24 Parlamentul a votat în lectura a doua un set de măsuri pentru îmbunătățirea legislației privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

Documentul conține prevederi ce țin de implementarea unor mecanisme eficiente în lupta cu criminalitatea organizată. Scopul inițiativei legislative este de a institui un cadru unitar care să contribuie la optimizarea și eficientizarea procesului de prevenire și combatere a tuturor formelor de criminalitate organizată. Proiectul propune completarea cu noțiuni noi, printre care subcultura criminală și rețea criminală. De asemenea, inițiativa legislativă include reglementări noi ce vizează măsurile specifice de combatere a criminalității organizate. Astfel, vor exista mecanisme de colectare de date și informații relevante despre organizațiile criminale și de monitorizare a adunărilor membrilor grupurilor criminale organizate, inclusiv vor fi identificate instrumentele de finanțare a acestor grupuri criminale.

Parlamentul va aproba un proiect privind schimbul internațional de date în scopul verificării declarațiilor de avere și combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

De asemenea, Parlamentul urmează să ratifice Acordul de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea Proiectului „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din mun. Chișinău” și să examineze inițiativa ce vizează organizarea și funcționarea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor.