Ședința Guvernului: legea bugetului de stat pentru anul 2025, compensații la energie și digitalizarea actelor de stare civilă
Cabinetul de miniștri s-a întrunit miercuri, 4 decembrie, în ședință. Conform agendei, miniștrii au examinat proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2025. În documentul aprobat, Guvernul estimează venituri de 71,5 miliarde de lei și cheltuieli de peste 85 de miliarde, cu un deficit de aproape 14 miliarde de lei.
UPDATE 11:10 Ședința a luat sfârșit.
UPDATE 11:07 Ministerul Muncii și Protecției Sociale a prezentat două proiecte privind compensațiile la energie. Guvernul a aprobat formula de calcul a compensațiilor. Compensația pentru luna noiembrie va varia de la 300 de lei până la 800 de lei. Deci, niciun cetățean/ gospodărie sau solicitant care va beneficia de compensație, indiferent de tipul de energie cu care se încălzește nu va primi o compensație mai mică de 300 de lei.
UPDATE 11:06 Guvernul a aprobat, la propunerea vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, două proiecte de lege privind Comisia Unificată de Control. Astfel, a fost aprobată componența delegației R. Moldova în Comisie și a fost reglementată activitatea membrilor acestei Comisii.
UPDATE 11:02 Se transmite, cu titlu gratuit, cu acordul Consiliului municipal Ungheni, din proprietatea statului în proprietatea municipiului Ungheni, un teren amplasat în municipiul Ungheni pe care se află un iaz.
UPDATE 10:54 La propunerea ministrului Victor Parlicov, miniștrii au aprobat ajustarea Hotărârii de Guvern nr. 1037/2023 cu privire la exproprierea pentru cauză de utilitate publică a bunurilor imobile și a dreptului de folosință asupra bunurilor imobile situate pe amplasamentul lucrărilor de interes național de construcție a liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești – Chișinău.
Victor Parlicov menționează că lucrările de construcție a liniei electrice de transport al energiei electrice Vulcănești – Chișinău vor fi încheiate la sfârșitul anului 2025.
UPDATE 10:50 Guvernul a aprobat proiectului de lege pentru aderarea R. Moldova la Convenția Internațională privind Stoparea Falsificării de Monedă, semnată la Geneva la 20 aprilie 1929. Noua ministră de Interne, Daniella Misail-Nichitin a declarat că această măsură va spori cooperarea internațională.
UPDATE 10:40 Lega privind actele de stare civilă a fost prezentată de Veronica Mihailov-Moraru, ministra Justiției. Legea care urmează a fi aprobată și în Parlament, prevede digitalizarea înregistrării faptelor și evenimentelor de stare civilă, cum ar fi:
- emiterea extraselor de stare civilă în format electronic;
- semnarea electronică a extraselor de stare civilă de către funcționarul autorității publice abilitate să înregistreze fapte și evenimente de stare civilă și aplicarea pe acestea a codului QR, care să ofere posibilitatea verificării validității documentului prin scanarea cu orice dispozitiv electronic;
- emiterea extraselor privind nașterea, căsătoria, divorțul, schimbarea numelui și/sau a prenumelui pe suport de hârtie doar la solicitarea expresă a titularului sau a reprezentantului lui legal sau desemnat prin procură, ori prin împuternicire de reprezentare ce se conține în Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice;
- emiterea extraselor privind decesul pe suport de hârtie doar la solicitarea expresă a membrilor familiei, rudelor decedatului sau altor persoane îndreptățite;
UPDATE 10:30 Miniștrii aprobă legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2025.
UPDATE 10:15 Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2025, prezentat de secretara de stat Corina Ajder, a fost aprobat în ședință. Reprezentanta Ministerului Muncii și Protecției Sociale anunță majorarea pensiilor, dar și a indemnizației unice la nașterea copilului, precum și alocațiile veteranilor de război.
UPDATE 10:10 Miniștrii au aprobat proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2025. Taxa pe valoarea adăugată (TVA) formează cel mai semnificativ element din veniturile bugetare pentru 2025. Se așteaptă ca încasările din TVA să genereze 36,43 miliarde de lei, ceea ce va însemna o creștere de peste 9% față de anul în curs. TVA reprezintă mai mult de 50% din totalul veniturilor fiscale din linia de venituri bugetare.
UPDATE 10:06 Miniștrii au susținut candidatura lui Grigore Roman în funcția de șef adjunct al Oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de stat, după ce au aprobat cererea de demisie a actualului șef adjunct, Ion Buzinschii.
UPDATE 10:05 Eugeniu Belîi va ocupa temporar funcția de șef al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, la propunerea Ludmilei Catlabuga, noua ministră a Agriculturii și Industriei Alimentare.
UPDATE: 10:03 Ședința Executivului a debutat cu modificarea agendei miniștrilor, fiind incluse subiecte privind compensațiile la energie.