Ședința Guvernului: modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, pe agendă
Guvernul se întrunește în ședință miercuri, 4 octombrie. Pe ordinea de zi a Executivului au fost incluse 24 de subiecte, dar lipsește proiectul pentru modificarea Codului electoral, anunțată de președintele Parlamentului Igor Grosu, după hotărârea din 3 octombrie a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional Articolul 16 alin.(2) lit.e) din Codul electoral, care interzice tuturor membrilor organelor executive și a persoanelor care dețin funcții elective din partea partidului declarat neconstituțional de a participa la alegeri.
Primele subiectele de pe agenda ședinței sunt aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și hotărârea cu privire la aprobarea proiectului de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2023 nr. 359/2022.
Prim-ministrul Dorin Recean a convocat în dimineața zilei de miercuri Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) , în cadrul căreia a fost adoptată decizia prin care au fost stabilite criterii de individualizare cu privire la persoanele care nu au dreptul de a candida la alegerile locale din 5 noiembrie și posibilitatea de contestare a acestor decizii administrative la Curtea de Apel.
La încheierea ședinței, premierul a menționat că, astăzi, Parlamentul se întrunește în ședință plenară pentru a completa Codul electoral cu prevederi ce îl va pune în acord cu considerentele reținute de Curtea Constituțională.
„Nu vor fi admise să candideze la alegerile din 5 noiembrie 2023 persoanele cu statut de învinuit, bănuit sau inculpat de săvârșirea infracțiunilor care au fost menționate ca argument de Curte la declararea neconstituționalității partidului, au realizat nemijlocit acțiuni care au constituit argumente reținute în hotărârea Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității partidului, au fost excluse din scrutinul electoral anterior ca urmare a încălcării principiului finanțării ilegale comise în mod intenționat sau au fost incluse în sancțiunile internaționale reținute în cuprinsul hotărârii Curții. Instituțiile statului nu vor admite ca membrii unei grupări criminale organizate să fraudeze alegerile”, a punctat prim-ministrul Dorin Recean.