Primele declarații ale liderului Blocului electoral Renato Usatîi. „Suntem siguri că vom fi în viitorul Parlament”
Liderul Blocului electoral Renato Usatîi face primele declarații după închiderea secțiilor de votare.
„Am văzut deja și unele rezultate ale așa numite exit-pollurilor, ori ziua alegerilor, ori două săptămâni în urmă arată tot aceeași. Așteptăm rezultatele din teritorii. Sunt sigur că rezultatele vor fi altele decât cele prezentate de exitpoll. Am văzut și ținem cont de ce visează unii. Dar realitatea cred că într-o oră maxim o să o cunoaștem. A fost o campanie plină de emoții. Suntem siguri că va fi în viitorul Parlament. Vom fi a treia putere care vom reprezenta interesele cetățenilor”, a declarat Usatîi.
Astăzi, 11 iulie 2021, în R. Moldova au loc alegeri parlamentare anticipate, fiind cel de-al XI-lea scrutin parlamentar de la declararea independenței. Cetățenii aleg o nouă componență a Parlamentului – organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legislativă a statului. Secțiile de votare din țară și-au început activitatea la ora 7:00 și se închid la ora 21:00, ora Moldovei.
3 287 140 cetățeni cu drept de vot sunt așteptați la urne să aleagă componența viitorului Parlament de la Chișinău, să decidă cine va ocupa cele 101 fotolii de deputat, pentru un mandat de 4 ani.
În cursă sunt înregistrați 23 de concurenți electorali, dintre care 20 de partide, 2 blocuri electorale și un candidat independent. Pentru a fi declarat valabil, la scrutin trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.