Cea de-a IV-a ediție a Platformei de sprijin pentru R. Moldova. Maia Sandu: „Vrem ca lumea întreagă să știe – Moldova este o țară sigură, liberă să-și decidă viitorul”
Chișinăul găzduiește cea de-a 4-a ediție a Platformei de sprijin pentru R. Moldova, lansată la inițiativa României, Germaniei și Franței. Peste 30 de state și zeci de organizații internaționale și financiare s-au reunit pentru a mobiliza ajutorul necesar pe trei direcții principale în dezvoltarea R. Moldova – suportul bugetar, crearea unui Fond pentru Infrastructură și a Fondului rezidențial pentru eficiență energetică.
UPDATE 16:30 Președinta Maia Sandu a ținut un discurs la finalul conferinței ministeriale, afirmând că la fel de important ca banii și sprijinul tehnic pe care îl oferă statele europene R. Moldova, „este sentimentul că sunteți alături de noi atunci când facem față adversităților”.
„Avem un cuvânt în limba română – clacă. Este o tradiție veche în țara noastră – atunci când vecinii sau prietenii se adună pentru a se ajuta unii pe alții în sarcini care necesită multă muncă, cum ar fi recoltarea unei culturi sau construirea unei case. Este un proces în care spiritul comunitar este foarte prezent. Modul în care v-ați unit pentru noi a fost exact asta – clacă”, a menționat președinta, în discursul ținut în limba engleză.
Șefa statului a mai spus că R. Moldova se află, în multe privințe, într-o poziție mai bună decât la întâlnirea de la Paris, în urmă cu aproape un an.
„Suntem mai bine pregătiți pentru această iarnă. Șantajul energetic al Rusiei a eșuat. Infrastructura noastră este echipată pentru a primi gaz din diferite surse, avem depozite de rezervă și un sistem care să ușureze povara prețurilor ridicate la energie pentru cei vulnerabili. Construim noi linii de electricitate cu România și stabilim obiective ambițioase pentru investiții în surse regenerabile.
Războiul brutal și neprovocat pe care Rusia l-a declanșat împotriva Ucrainei a afectat economia noastră. În timp ce inimile noastre sunt îndurerate pentru suferința teribilă a vecinilor noștri ucraineni, Moldova plătește și ea un preț – nu în vieți omenești pierdute, ci în progres pierdut. Inflația, care a atins un vârf de aproape 35% anul trecut, a scăzut la mai puțin de zece procente. Este încă prea mare și prea dureroasă pentru cetățenii noștri care se luptă, dar se îndreaptă în direcția corectă.
Vrem ca lumea întreagă să știe – Moldova este o țară sigură, liberă să-și decidă viitorul, care înțelege gravitatea provocărilor ce ne stau în față și știe cum să le depășească în beneficiul cetățenilor săi”, a punctat Sandu.
UPDATE 10:30
„Agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei a marcat țara noastră. Repercursiunile au fost profunde, în 2020, economia a scăzut cu 6,5%, iar cu altă descreștere 2,5%, în 2023, țara noastră se confruntă cu o inflație cu 10%, după limita maximă atinsă de 35%, iar îmbunătățirile fiscale pe care le-am așteptat, încă nu s-au materializat. Aceste evoluții au dus la un decalaj financiar de 100 de milioane în acest an, și ne așteptăm la 400 de milioane de lei în anul 2024 (…)”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean la începutul evenimentului.
Mai devreme, au fost semnate un șir de memorandumuri pentru R. Moldova:
(1) Semnarea Memorandumurilor și a pachetului de finanțare: Republica Moldova – Banca Europeană pentru Investiții, (2) Republica Moldova – Norvegia, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare – Programul NANSEN, (3) Memorandumul între Uniunea Europeană și Agenția Franceză de Dezvoltare, (4) Republica Moldova – Agenția Franceză de Dezvoltare, (5) Republica Moldova – Agenția Franceză de Dezvoltare și Banca germană Kreditanstalt für Wiederaufbau.
Conform agendei conferinței, evenimentul este deschis de prim-ministrul Dorin Recean. Cu un cuvânt de salut vor interveni și cofondatorii Platformei – șefii delegațiilor franceze, germane și române.
Ulterior, participanții vor discuta pe marginea prezentărilor susținute de ministrul Energiei, Victor Parlicov, și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. După masa rotundă, oficialii vor veni cu rezultate și concluzii pe grupurile de lucru tematice, constituite pe 6 piloni – efort umanitar, energie, lupta împotriva corupției, managementul frontierelor, asistența financiară, reforma administrației și managementul finanțelor publice.
Evenimentul se va încheia cu discursul președintei Maia Sandu, urmat de o conferință de presă, susținută de miniștrii de Externe ai celor patru țări – Franța, Germania, România și R. Moldova.
La reuniunile precedente ale Platformei de Sprijin pentru Moldova, desfășurate la Berlin, Paris și București, țara noastră a primit sprijin pentru compensarea cheltuielilor în factură, acordarea ajutorului fermierilor și realizarea proiectelor de infrastructură.