Aleșii poporului s-au întâlnit astăzi într-o nouă ședință a Legislativului. Lista proiectelor aprobate
Aleșii poporului s-au întrunit și astăzi 20 noiembrie, în ședință la Parlament. Deputații vor continua examinarea proiectelor incluse pe ordinea de zi.
13.20. Ședința Parlamentului a luat sfârșit.
13.13. Violența asupra medicilor și a lucrătorilor medicali aflați în exercițiul funcțiunii va fi sancționată. Parlamentul a aprobat în prima lectură, un proiect de modificare și completare a Codului penal și Codului contravențional.
13.06. Deputații au revenit.
12.00. Deputații au luat pauză timp de o oră.
11.54. Au fost numiți noi membri ai Comisiei de anchetă pentru investigarea circumstanțelor preluării forțate a acțiunilor băncilor și companiilor de asigurări.
11.30. Parlamentarii au susținut proiectul de modificare a Legii ocrotirii sănătății, elaborat de un grup de deputați, reprezentanți ai diferitelor fracțiuni parlamentare. Documentul vine să distingă, în premieră, serviciile paliative printre serviciile de bază prestate în sistemul de sănătate al Republicii Moldova, așa cum recomandă Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
11.20. Va fi creată Subcomisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra executării hotărârilor, deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) și a hotărârilor Curții Constituționale (CC). Parlamentul a aprobat proiectul de modificare a Regulamentului Parlamentului, în lectura a doua.
11.10. Parlamentul a ratificat Acordul prin care Moldova va primi un credit de 13,5 milioane de euro de la Banca Mondială pentru gestionarea subproduselor de origine animală.
11.00. Amenzile aplicate pentru nerespectarea prevederilor/măsurilor de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice, precum și a măsurilor de sănătate publică, stabilite de autoritățile competente, vor fi micșorate. Parlamentul a votat astăzi în lectură finală modificări la Codul Contravențional.
10.52. Examinarea proiectului privind modificarea unor acte normative la Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și la Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, a fost amânată pentru ședința următoare a Parlamentului.
10.45. Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și Legii cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, a fost votat, astăzi, cu 56 de voturi ale deputaților, în lectura finală.
10.41. Proiectul de Lege privind fondurile de pensii facultative, în cea de-a doua lectură, aprobat cu 88 de voturi ale deputaților.
10.30. A fost aprobat în două lecturi un proiect de modificare a Codului penal și Codului contravențional. Proiectul se referă la înăsprirea sancțiunilor pentru profanarea mormintelor.
10.05. A început ședința. 92 de deputați participă la ședința.