Litvinenco a sesizat MAI, PG și SIS: „Dodon, PSRM și ortacii acestora pregătesc fraudarea alegerilor”
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, s-a adresat Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Procuratura Generală, dar și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), solicitând „desfășurarea democratică a alegerilor din 15 noiembrie și contracararea fraudelor care se pun la cale de Dodon, PSRM și ortacii acestora”.
Litvinenco a solicitat începerea urmăririi penale în temeiul bănuielii privind pregătirea de corupere a alegătorilor. Deputatul opinează că duminică vor avea loc numeroase acţiuni de corupere a alegătorilor, în special a celor cu domiciliul în stânga Nistrului.
În același timp, acesta solicită Procuraturii Generale să facă publice numerele de telefoane fixe sau mobile ale procurorilor de serviciu, după caz, și numele acestora, pentru ca orice cetățean, orice observator sau persoane responsabile să poată neîntârziat apela și declara fărădelegile care se vor depista.
În sesizările depuse la MAI și SIS, parlamentarul cere ca aceste instituții să informeze neîntârziat procurorii sau orice alte organe de anchetă competente de fraudele care se comit și, în limita competenței lor, să administreze cu maximă celeritate, prudență, obiectivitate și competență probele subsecvente tentativelor de fraudare a alegerilor, inclusiv vizând coruperea alegătorilor.
De asemenea, Litvinenco solicită celelalte organe competente ale statului să asigure desfășurarea adecvată a scrutinului și, în caz de necesitate, să acorde orice suport necesar cetățenilor sau instituțiilor competente ale statului de a documenta sau contracara orice tentative de corupere a alegătorilor și/sau fraudare a scrutinului.
„Toți trebuie să știe că orice încercare de fraudare a voinței libere a cetățenilor nu poate fi acceptată și, totodată, săvârșirea unor fapte de acest gen vor avea drept consecințe tragerea la răspundere juridică a celor culpabili, inclusiv răspundere penală”, spune Sergiu Litvinenco.