Lista demnitarilor cu copii la „Orizont”
Deși astăzi politicienii și angajații structurilor de forță acuză instituția de terorism, în ultimii ani, copii ai sute de funcționari și politicieni au absolvit sau încă studiază în această instituție.
De exemplu, până vara trecută, în acest liceu au învățat copilul președintelui Parlamentului, Andrian Candu, sau copilul șefului adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc. Din motive necunoscute, aceștia și-au luat copiii din cadrul acestei instituții chiar înainte de izbucnirea problemelor penale.
Tot în cadrul rețelei de licee „Orizont” învață sau au învățat copiii sau nepoții deputaților Vladimir Țurcan (PSRM), Oleg Sârbu (PDM), Eugen Carpov (deputat neafiliat), Iurie Leancă (prim-vicepremier), a premierului Pavel Filip sau chiar a ministrului de Interne, Alexandru Jizdan sau a șefului Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pânzari. Conform surselor ZdG, în cadrul liceului învață sau deja au absolvit inclusiv copii ai căror părinți activează în cadrul Serviciului de Informații și Securitate, instituție care a inițiat procedura prin care mai mulți angajați ai liceului Orizont au fost declarați indezirabili.
Rețeaua de licee „Orizont”, cu denumirea anterioară „Liceul Moldo-Turc” și-a început activitatea în R. Moldova în 1993, în scopul consolidării prieteniei dintre R. Moldova şi R. Turcia. Ulterior, asemenea instituții de învățământ au apărut la Chișinău și Bălți. În prezent, Liceul „Orizont” dispune de cinci filiale: Ceadîr-Lunga, Bălți, Durlești și Chișinău (sect. Ciocana și Buiucani). Liceul „Orizont” s-a clasat în ultimii ani pe primul loc în topul liceelor care au obținut cele mai multe medalii la olimpiadele naționale și internaționale.
Lista demnitarilor care au avut sau au copii care studiază la Orizont este cu mult mai mare. „Practic, fiecare copil de acolo e cu părinte demnitar sau businessman”, ne zice o sursă. ZdG va reveni la acest subiect.
Citiți și: