Lavrov a anunțat lista de cereri pe care Rusia le-a înaintat Ucrainei în negocierile de până acum
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a anunțat lista de cereri pe care Rusia le-a înaintat Ucrainei în negocierile de până acum. Acestea vizează „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei.
Lista de cereri numită de Lavrov:
- „Crimeea este un subiect care nu se discută. Crimeea face parte din Rusia”.
- „Recunoașterea republicilor populare Donețk, Lugansk în granițele regiunilor Donețk și Lugansk”.
- „Demilitarizarea, care ar trebui să aibă parametri. Aceștia trebuie conveniți. Nu ar trebui să existe deloc armament care ar putea amenința securitatea Federației Ruse”.
- „Denazificare. La fel cum Germania fascistă a fost supusă unei astfel de proceduri”.
Azi este cea de-a șaptea zi a atacului lui Putin asupra Ucrainei. La Jitomir, în urma unui atac aerian „la baza Forțelor Armate ale Ucrainei”, patru persoane au fost ucise, inclusiv un copil. La Herson, armata rusă a preluat controlul asupra portului fluvial, gării, dar și asupra clădirilor administrative. Rapoartele serviciilor secrete ucrainene raportează trupe belaruse în apropierea graniței. Între timp, Statele Unite au închis spațiului aerian pentru companiilor aeriene ruse, Apple a suspendat vânzările produselor sale și a restricționat utilizarea Apple Pay pentru ruși, iar Sberbank blochează cardurile cetățenilor ruși care au donat fonduri fundațiilor ucrainene.
Duminică, Vladmir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.