La Chișinău va fi deschis un Centru care va acorda asistență pentru perfectarea dosarului de redobândire a cetățeniei române
În Chișinău urmează să-și deschidă ușile Centrul pentru Cetățenie Română, instituție care va acorda tuturor persoanelor interesate asistență la completarea dosarului de redobândire a cetățeniei române. Anunțul a fost făcut la 10 noiembrie curent de deputatul Partidului Mișcarea Populară (PMP) din Parlamentul României, Constantin Codreanu, cel care este președinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.
Parlamentarul susține că discuțiile privind înființarea Centrului pentru Cetățenie Română au fost purtate cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Republica Moldova, în special cu cei ai organizațiilor constitutive ale Blocului Unității Naționale. Ideea unui Centru pentru Cetățenie Română, mai spune deputatul, a fost lansată în cadrul Atelierului legislativ cu genericul „Legea cetățeniei române, necesități de ajustare”, organizat la Chișinău în vara anului curent și fiind conceput ca un laborator de idei orientate spre societatea românească din țară și de peste hotare.
Centrul pentru Cetățenie Română va funcționa în incinta Biroului parlamentar al deputatului Constantin Codreanu din strada 31 August 1989 nr. 98, Chișinău, MD-2004 (clădirea Uniunii Scriitorilor din Moldova) și va avea program în fiecare zi de marți, miercuri și joi.
„Cetățenia română este un drept fundamental al românilor basarabeni. Dorim ca prin acest Centru pentru Cetățenie Română să le acordăm asistență calificată tuturor celor care au nevoie de ea la întocmirea dosarului de redobândire a cetățeniei române. Am decis înființarea acestui Centru după discuții cu români din diverse localități ale Basarabiei și cu reprezentanți ai societății civile. Sunt convins că Centrul nostru de la Chișinău va impulsiona substanțial procesul de repunere a basarabenilor în drepturile firești de cetățeni români, drepturi de care basarabenii au fost privați abuziv fără să fi renunțat vreodată la ele”, a menționat deputatul Constantin Codreanu într-un comunicat de presă.