La 9 mai, socialiștii vor sărbători „Ziua Victoriei”
Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) anunță că, la 9 mai, reprezentanții formațiunii vor merge la „Marșul Victoriei”. Ei spun că vor sărbători „a 79-a aniversare de la victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei și a 80 de ani de la eliberarea Moldovei de fascism”.
Miercuri, 3 martie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții socialiștilor și ai Comitetului Național Coordonator „Victoria” au declarat că au început pregătirile pentru „marșul tradițional al Victoriei și marșul «Regimentul nemuritor» din 9 Mai, precum și marșul din 24 august”.
În comunicatul emis de PSRM, aceștia solicită „tuturor forțelor politice și civice sănătoase ale țării să susțină” să participe la marș: „Să cinstească memoria eroilor noștri fără simbolică de partid, fără sloganuri politice, purtând doar drapelul Victoriei”.
În vara anului 2023, Parlamentul R. Moldova a inițiat un proiect de lege care prevede înlocuirea Zilei Victoriei, sărbătorită pe 9 mai, cu Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, care să aibă loc pe 8 mai. Proiectul prevedea că la 9 mai se va celebra Ziua Europei și va fi zi de sărbătoare nelucrătoare. Proiectul nu a avut finalitatea.