Iurie Leancă despre consolidarea justiției independente și combaterea corupției la nivel înalt
Pe 29 iulie 2016, urmare a deciziei Consiliului Național PPEM, a fost semnat Acordul cu privire la Parteneriatul național în domeniul integrării europene. „Totodată, la inițiativa noastră, Parlamentul a aprobat Declarația cu privire la Parteneriatul național în domeniul integrării europene. După cum era de așteptat, reacția societății a fost diversă – de la aprecieri până la critici dure. Respect viziunea tuturor, în același timp, îndemn cetățenii să analizeze cu atenție nu doar inițiativa în sine, dar în primul rând conținutul”, a menționat liderul PPEM, Iurie Leancă.
„Mă voi opri doar la un element cheie: „Părțile vor relua în dialog cu UE procesul lansat în toamna 2014 cu privire la crearea în R. Moldova a unei Misiuni de tip EU-JUST, care va contribui la consolidarea independenței justiției și combaterii corupției la nivel înalt”. Vă asigur, activitatea unei asemenea misiuni va contribui în mod cardinal la reforma justiției și lupta cu corupția în R. Moldova”, a adăugat Leancă.