Ion Sturza prezintă astăzi Parlamentului programul de guvernare și miniștrii
Ion Sturza, candidatul desemnat de către președintele țării la funția de prim-ministru va prezenta astăzi Parlamentului lista Cabinetului de miniştri şi programul de guvernare sub formă de scrisoare. Informaţia a fost confirmată pentru IPN de către Valeriu Paşa, responsabilul pentru comunicarea cu presa a premierului desemnat,.
Programul de guvernare şi lista Guvernului vor fi prezentat epublicului larg în cadrul unui eveniment organizat de societatea civilă, care va avea loc duminică, 3 ianuarie. Tot atunci, va avea loc semnarea de către membrii propuşi ai Guvernului a unei declaraţii de integritate pe proprie răspundere, care a fost elaborată de către experţi din sectorul asociativ. Membrii propuşi ai Guvernului vor trebui să declare pe propria răspundere că nu sunt şi nici nu au fost implicaţi în comiterea de infracţiuni, evaziune fiscală, acte conexe corupţiei sau fapte de comportament corupţional, că nu au fost condamnaţi şi nu există dosare trimise în judecată pe numele lor, nu sunt implicaţi în obţinerea unor avantaje (ne)patrimoniale nejustificate şi nici în cazuri de conflict de interese.
De asemenea, prin semnarea declaraţiei, candidatul propus la funcţia de ministru confirmă că nu a încălcat legislaţia electorală şi nu a obţinut voturi prin fraudă, nu este implicat în comportamente de încălcare a moralei publice în procesul de exercitare a unor funcţii publice, nu colaborează cu serviciile secrete. Evenimentul se va desfășura la Palatul Republicii cu începere de la ora 12.00.
Este cunoscut numele unui candidat la funcția de ministru în lista lui Ion Sturza. Este vorba despre omul de afaceri Alexandru Machedon, fondatorul și directorul General al StarNet. Acesta a anunțat ieri, 1 ianuarie, pe pagina sa de Facebook că este unul din membrii Guvernului Sturza.
Precizăm că luni, 4 ianuarie, premierul desemnat, Ion Sturza, va prezenta programul de guvernare şi componenţa Cabinetului de Miniştri în plenul Parlamentului, care se întruneşte într-o şedinţă specială cu această ocazie.