Introducerea pe ordinea de zi a declarației privind retragerea trupelor rusești de pe teritoriul R. Moldova. Socialiștii părăsesc ședința Parlamentului
Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Parlamentului a fost introdusă declarația privind retragerea trupelor rusești de pe teritoriul R. Moldova.
Deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) s-au opus acestei acțiuni. „Dacă această declarație va fi introdusă pe ordinea de zi a ședinței plenare, noi vom părăsi sala. Voi veniți cu o declarație ce nu urma să fie pusă pe ordinea de zi. E o încălcare a bunului simț. Avem nevoie să o citim măcar. Avem multe alte subiecte importante de discutat, dar voi veniți cu această declarație. Considerăm că este o provocare geo-politică”, au declarat socialiștii.
„Această declarație este una foarte importantă pentru R. Moldova, care se vrea un stat independent. Voi vota pentru această declarație. Destul, atâta armată rusă pe teritoriul R. Moldova”, a subliniat Tudor Deliu, deputat PLDM.
„Indiferent de apartenența politică, această propunere nu vine ca o provocare. Astăzi, 21 iulie, se împlinesc 25 de ani din momentul când a fost semnat acordul moldo-rus privind reglementarea pașnică a conflictului armat de la Nistru și retragerea trupelor rusești. Este un apel, dar nu o lege. Acest document nu cere rapoarte sau avizuri din partea comisiilor. El subliniază caracterul independent și suveran al R. Moldova. Nu există niciun temei pentru boicoturi, Chem la rațiune și simplu patriotism, mai ales pentru că suntem pentru un stat independent și neutru”, a declarat Marian Lupu, autorul proiectului de hotărâre al acestei declarații.
„Este regretabil că partidul care a vorbit mereu pentru suveranitatea și independența R. Moldova nu vor să susțină astfel de declarații și amenință că vor părăsi ședința”, a remarcat deputatul Valeriu Ghilețchi.
Pentru această declarație au votat 61 de deputați, din cei 64 prezenți, după ce deputații PSRM au părăsit ședința.