Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Întreaga fracțiune a PSRM, în…

Întreaga fracțiune a PSRM, în frunte cu Zinaida Greceanîi, a plecat la Moscova

Foto: captură Privesc.eu

La doar câteva zile distanță după ce președintele Igor Dodon a mers la Moscova, cei 35 de deputați socialiști, în frunte cu președintele fracțiunii, Zinaida Greceanîi, efectuează și ei o vizită de o zi în capitala Federației Ruse.

Potrivit unui comunicat al PSRM, care a fost făcut public abia astăzi, 16 aprilie, fracțiunea PSRM a plecat la Moscova la invitația conducerii Dumei de Stat a Federației Ruse.

În cadrul vizitei, deputații socialiștii ar urma să aibă întrevederi bilaterale cu conducerea Dumei de Stat a Federației Ruse, precum și cu deputații celor mai mari partide din Duma de Stat din Rusia.

Amintim că, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a semnat un acord de cooperare cu partidul politic de guvernare al Federației Ruse „Edinaia Rossia”, precum și cu partidul politic din Duma de Stat „Spravedlivaia Rossia”, se mai menționează în comunicatul PSRM.

La începutul lunii aprilie, Igor Dodon a mers la Moscova, unde a avut o întrevedere cu Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill. Ulterior, la câteva zile distanță, președintele a mers din nou la Moscova, fără a anunța însă despre scopul vizitei. Întrebat ulterior ce a făcut în capitala Federației Ruse, șeful statului a menționat că nu a avut întrevederi cu funcționari sau cu conducerea Federației Ruse, care ar putea fi menționate presei.