Instanța respinge contestația PAS privind legalitatea alegerilor în Jora de Mijloc. Tauber:„Justiția iarăși a triumfat”
Judecătoria Orhei a respins astăzi, 24 mai, contestația depusă de Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS), condus de Maia Sandu, privind legalitatea alegerilor de duminică din Jora de Mijloc, acolo unde a fost aleasă primară, din primul tur, candidata partidului Șor, Marina Tauber. În timpul ședinței de judecată, în fața instanței din Orhei mai mulți susținători ai candidatei lui Ilan Șor au scandat „Marina e cu noi!”. În fața mulțimii a ieșit Marina Tauber care le-a spus că ceea ce se întâmplă în ședință este o farsă politică și a acuzat conducerea PAS că luptă împotriva poporului.
Partidul „Acțiune și Solidaritate” a depus la 22 mai o contestație de anulare a alegerilor din comuna Jora de Mijloc, principala încălcare invocată în instanță fiind depășirea plafonului de cheltuieli stabilit pentru organizarea scrutinului. Potrivit PAS, Partidul ȘOR a cheltuit cu peste 200 de mii de lei mai mult decât suma prevăzută conform legii, fapt confirmat și de experții Promo-Lex. Totodată, PAS, a semnalat despre coruperea alegătorilor în ziua votării, transportarea organizată a acestora și filmarea ilegală a scrutinului.
Astăzi, 24 mai, în instanța din Orhei s-au prezentat juristul partidului, Sergiu Litvinenco, și vicepreședintele PAS, Mihai Popușoi. Înainte de începerea ședinței, în fața Judecătoriei s-au adunat mai mulți simpatizanți ai primarei alese care au enunțat discursuri și au afișat panouri cu mesaje de susținere a Marinei Tauber. Afișată în fața mulțimii, Tabuer le-a spus locuitorilor din Jora de Mijloc că toate argumentele PAS privind sumele utilizate în campanie de Partidul Șor ar fi „invenții” și că tot ce s-a discutat în instanță poate fi numit doar „farsă politică”.
„Ieri a avut loc ședința Comisie Electorale Centrale și Raportul nostru financiar a fost confirmat fără încălcări. Să știți că acesta este un argument de bază a Partidului PAS. Ei se referă anume la capitolul plafonului financiar în contestația lor. În fine, sincer vorbind, se vede că oamenii nu au ce să facă, din păcate. Vreau să vă spun că sunt tare obosită de judecata aceasta, că nu a fost nimic interesant acolo. Ei vorbesc ca politicieni foarte frumos și chiar în cadrul ședinței dl Litvinenco a avut un discurs pregătit, se vede că, parcă a ieșit scenă, dar nu a fost în instanța judecătoriei… Deși vorbesc despre Europa, se vede că este o dovadă concretă că partidul PAS și Maia Sandu n-au niciun repsect față de valorile europene, că una din valorile europene este respect față de alegerea poporului și alegerea oamenilor”, a declarat Tauber.
Aceasta a acuzat PAS-ul că ar fi un partid de Facebook și că singurul avantaj este că membrii formațiunii știu să vorbească frumos. „Ce a făcut PAS-ul în ultimul timp, măcar o ușă a fost vopsită, măcar un perete a fost vopsit, ceva a fost construit?”, s-a adresat Marina Tauber mulțimii.
După ce juristul Partidului Șor a anunțat în fața manifestanților că instanța de judecată a respins contestația PAS și a confirmat legalitatea alegerilor locale noi ale primarului din Jora de Mijloc, Tauber a declarat: „Justiția iarăși a triumfat, înseamnă că oamenii, poporul a obținut victoria și împotriva justiției”.
Constantin Clipa, președintele Consiliului electoral al circumscripției electorale comunale Jora de Mijloc nr. 25/16, a confirmat că în fiecare dintre aceste secții a fost amplasată cel puțin câte o cameră video. Acesta spune că nu știe dacă procesul de vot este înregistrat video continuu de către observatorii Partidului ȘOR, dar a precizat că nu poate interzice acestora să ia imagini deoarece Codul Electoral prevede că observatorii „pot efectua filmări foto şi video cu înştiinţarea preşedintelui organului electoral”.
Contactată de ZdG, purtătoarea de cuvânt a Partidului ȘOR, Alina Șargu a declarat că s-a decis înregistrarea video „pentru ca procesul electoral să se desfășoare în limita legislației”, însă a evitat să spună ce încălcări au fost identificate și ce sesizări au fost dpeuse privind acestea, invocând că trebuie să consulte mai întâi juriștii partidului.
Membrul CEC, Iurie Ciocan, a declarat pentru ZdG că observatorii nu au dreptul să filmeze continuu procesul de vot și că filmările în cele patru secții au fost stopate încă în primele ore după deschiderea secțiilor de votare.
La fotoliul de primar în Jora de Mijloc au aspirat Tauber Marina (Partidul Șor), Morozan Serghei (PSRM), Terenti Lucia (PDM). Învingătoare din primul tur a ieșit Marina Tauber, vicepreședinta Partidului ȘOR și figurantă în raportul companiei Kroll referitor la furtul miliardului.