Înfrângerea în alegeri, punct de pornire pentru Chirtoacă de a construi Unirea
Liderul PL, Dorin Chirtoacă, care a pierdut bătălia în circumscripția nr. 28, iar formațiunea pe care o conduce nu a acumulat decât votul a 1,25% din alegători, și nu a acces în Parlament, afirmă că alegerile nu pot fi considerate libere și corecte, dar consideră că „acesta este un punct de început pentru a construi Unirea”.
„Oricât de dur ar părea tabloul pentru cetățenii R. Moldova, dar acesta este un punct de început pentru a construi Unirea”, a declarat Dorin Chirtoacă în cadrul unei conferințe de presă, precizând că „steaua unionismului abia răsare”.
„Din păcate, oligarhia și grupările politico-criminale sunt în floare și au ajuns să reprezinte marea majoritate a voturilor date de detățenii Moldovei. Este un fapt rușinos. (…) Aceste alegeri sunt sub orice critică, nu pot fi considerate libere și corecte, ele sunt în afara standerdelor cu privire la alegeri democratice, standarde acceptate de Consiliul Europei, OSCE, Uniunea Europeană”, susține liberalul.
Acesta a adus mai mult acuzații la adresa liderului PDM și a declarat că va sesiza instituțiile de drept internaționale privind averile pe care acestea nu le-a declara.
„Noi vom continua sesizarea procuraturilor europene în legătură cu nedeclararea averilor de către Vladimir Plahotniuc și Uniunea Europeană, respectiv, Statele Unite, dacă vor dori, îl pot pune la punct în doi timpi și trei mișcări, pentru că declarațiile din Moldova arată una, iar averile reale arată cu totul altceva și ele sunt ascunse în Cipru, în Bulgaria, în Elveția, Franța, România”, afirmă Chirtoacă, care mai adaugă că „socialiștii sunt în cădere, iar Dodon este în stare vegetativă, fiind într-o totală dependență de Plahotniuc și în incapacitate de a face ceva la Președinție”.
Totodată, președintele PL susține că PDM, PCRM și Partidul „Șor”sunt „produsele” lui Vladimir Voronin: „Ceea ce observăm că s-a întâmplat este trecerea la o altă etapă. Ea nu mai este cu seceră și ciocan, este cu stea roșie, este cu trei trandafiri, este cu simbolul Șor. Toate sunt produsele lui Vladimir Voronin și care vor agrava asituația, atât a democrației, cât și cea economică. La bine n-ai de unde să te aștepți! Va începe marazmul în adevăratul sens al cuvântului și bătaia de joc a lui Plahotniuc față de toți ceilalți abia acum începe și abia acum îți va arăta colții”.
După procesarea a 99,25% din procesele verbale, PSRM obține până la această oră un rezultat de 31,26% pe circumscripția națională, urmat de PDM – 23,87% și Blocul ACUM, cu 23,78%. Pe locul patru se plasează Partidul Șor cu 8,36% din voturi.