Încă 5 candidați
Pe parcursul zilei de 8 septembrie, 5 candidați la funcția de Președinte al R. Moldova au solicitat Comisiei Electorale Centrale înregistrarea grupurilor de inițiativă în vederea susținerii lor.
Aceștia sunt:
– Vadim Brînzan, candidat independent;
– Ina Popenco, desemnată de Mișcarea Social-Politică Republicană „Ravnopravie”;
– Silvia Radu, candidat independent;
– Mihail Garbuz, desemnat de Partidul „Patrioții Moldovei”;
– Anatol Plugaru, candidat independent.
În termen de 3 zile de la recepționarea actelor depuse, Comisia Electorală Centrală va verifica corectitudinea acestora și va decide asupra înregistrării sau refuzului înregistrării grupurilor de inițiativă.
Mâine, 9 septembrie, se încheie perioada de depunere a cererilor în vederea înregistrării grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al R. Moldova.
Pînă în prezent, CEC a înregistrat 16 grupuri de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al R. Moldova.