Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Igor Dodon a stabilit cu…

Igor Dodon a stabilit cu Dmitri Kozak o vizită în Federația Rusă, după ce a pierdut alegerile prezidențiale

Foto: moldova-suverana.md

Președintele în exercițiu al R. Moldova, Igor Dodon, va efectua o vizită de lucru în Federația Rusă, după ce la 15 noiembrie, a pierdut alegerile prezidențiale în fața liderei PAS, Maia Sandu. Potrivit lui Dodon, vizita a fost coordonată cu Dmitrii Kozak, șeful adjunct al Administrației Președintelui Federației Ruse, și urmează a fi discutate un șir de chestiuni actuale privind interacțiunea interstatală moldo-rusă.

„Am avut o discuție telefonică cu Dmitrii Kozak, șef adjunct al Administrației Președintelui Federației Ruse. Am abordat mai multe subiecte cu privire la relațiile bilaterale dintre statele noastre. Partea rusă a adresat mulțumiri pentru eforturile pe care le-am depus pe durata mandatului de Președinte, îndreptate spre consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă.

În special, Dmitrii Kozak a subliniat faptul că datorită eforturilor mele, în luna aprilie 2017, Moldova a semnat Memorandumul de cooperare cu Uniunea Economică Eurasiatică, iar în luna mai 2018, a devenit prima țară cu statut de observator pe lângă UEEA. La rândul meu, am exprimat gratitudine domnului Kozak și actualei conduceri a Federației Ruse, pentru susținerea multilaterală acordată Republicii Moldova, inclusiv pentru reluarea exporturilor și extinderea categoriilor de produse agricole autohtone exportate în Rusia, pentru asistența acordată în combaterea pandemiei de coronavirus și sprijinul material oferit agricultorilor noștri, afectați de secetă.

La finele discuției, am convenit cu Dmitrii Kozak în privința organizării vizitei mele de lucru în Federația Rusă, pentru a discuta un șir de chestiuni actuale privind interacțiunea interstatală moldo-rusă
”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) la funcţia de preşedinte, a obținut cele mai multe voturi în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, organizat la 15 noiembrie, urmând să fie prima femeie președintă a R. Moldova.

Rezultatele preliminare finale arată că Maia Sandu a acumulat 57,75% dintre voturi, iar Igor Dodon – 42,25%.