FOTO Șefa Biroului pentru Integrare Europeană, la București, la „o întrevedere excelentă cu buna prietenă a țării noastre”
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, se află marți, 13 februarie, într-o vizită de lucru la București, la invitația ministrei Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, anunță reprezentanții Guvernului într-un comunicat de presă.
Potrivit Executivului de la Chișinău, Cristina Gherasimov și Luminița Odobescu au discutat despre următorii pași în parcursul european al R. Moldova și despre rezultatele recentei vizite la Bruxelles a viceprim-ministrei Cristina Gherasimov, în cadrul căreia a fost demarată prima etapă a procesului de evaluare a legislației R. Moldova cu cea a UE.
Totodată, au fost analizate modalitățile prin care țara noastră poate prelua și aplica în practică exemple concrete din experiența României în procesul de aderare. În acest sens, oficialii au convenit să intensifice cooperarea dintre Biroul pentru Integrare Europeană și Ministerul Afacerilor Externe al României, dar și alte instituții relevante în acest proces.
Cristina Gherasimov și-a exprimat recunoștință pentru „suportul necondiționat de care R. Moldova a beneficiat și beneficiază în continuare din partea României”.
O întrevedere excelentă cu buna prietenă a țării noastre, ministra @Odobes1Luminita. Am discutat despre parcursul european al 🇲🇩 și am convenit să intensificăm cooperarea între instituțiile noastre. Profund recunoscătoare pentru sprijinul neclintit al 🇷🇴 pentru țara noastră. pic.twitter.com/PRQr6nuRhZ
— Cristina Gherasimov (@cgherasimov) February 13, 2024
Pe 6 februarie, la București s-a aflat ministru a Afacerilor Externe din R. Moldova, Mihai Popșoi. Acesta, de asemenea, a avut o întrevedere cu ministra Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu.