Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   FOTO/ Parlamentul anunță că socialistul…

FOTO Parlamentul anunță că socialistul Vlad Batrîncea a discutat cu președintele Comisiei de la Veneția despre avizul CC privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Legislativului de la Chișinău

Foto: parlament.md

Reprezentanții Parlamentului de la Chișinău au publicat miercuri, 21 aprilie, un comunicat de presă prin care anunță că vicepreședintele socialist al Parlamentului R. Moldova Vlad Batrîncea, care a fost ales vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru perioada anului 2021, s-a întâlnit la Strasbourg cu Președintele Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Gianni Buquicchio.

Potrivit notei publicate pe site-ul legislativului, socialistul Vlad Batrîncea și-a expus poziția privind ultimul aviz al Curții Constituționale (CC) privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de la Chișinău. Vicespeakerul a reiterat că avizul CC privind posibilitatea dizolvării Parlamentului contravine jurisprudenței Curții, precum și recomandărilor Comisiei de la Veneția din anul 2019.

Implicarea Curții Constituționale (CC) în jocurile politice, interpretarea voluntaristă a Constituției pun în pericol statul de drept, ordinea constituțională și principiile continuității puterii”, a declarat Vlad Batrîncea.

În context, Batrîncea a menționat că Parlamentul de la Chișinău pledează pentru un dialog instituțional transparent și corect, de pe poziții egale. Potrivit lui, Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a mimat dialogul și a aprobat decizii unilaterale egoiste.

Președintele Comisiei de la Veneția a declarat că din partea structurilor Consiliului Europei vor fi îndreptate eforturi către actorii politici de la Chișinău atât către Președinție cat și către Parlament să conștientizeze răspunderea pentru criză și să găsească soluții prin dialog și consens.

Luni, 19 aprilie, vicepreședintele socialist al Parlamentului R. Moldova Vlad Batrîncea a fost ales, în unanimitate, vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru perioada anului 2021.

În curând, în R. Moldova, vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate. După mai multe luni de incertitudine, pe scena politică a R. Moldova urmează schimbări majore. Curtea Constituțională a constatat joi, 15 aprilie, existența circumstanțelor care să justifice dizolvarea Parlamentului de la Chișinău. Astfel, președinta R. Moldova, Maia Sandu, urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.