FOTO În timp ce autoritățile au anunțat că situația epidemiologică se acutizează, președintele Dodon, din nou fără mască și mănuși, a făcut o baie de mulțime la Ștefan Vodă
În timp ce autoritățile din domeniul Sănătății au anunțat joi, 4 iunie, că situația epidemiologică privind infecția cu Covid-19, în ultimele zile, se acutizează, tot astăzi, președintele R. Moldova, Igor Dodon, încălcând măsurile de protecție și prevenire a infecției cu noul coronavirus, a făcut o baie de mulțime la Ștefan Vodă.
Deși în ultimele zile, numărul cazurilor noi de infecție cu Covid-19 este mai mare decât în cele mai multe zile de pe timpul stării de urgență, iar astăzi autoritățile au declarat că situația se înrăutățește, președintele Igor Dodon continuă să încalce regulile de prevenire și răspândire a infecției cu Covid-19. De această dată, Dodon a efectuat o vizită la Ștefan Vodă, unde s-a întânit cu zeci de oameni.
Tot fără mască și mănuși, și de această dată Dodon a fost surprins la o distanță mai mică decât cel puțin un metru în timp ce făcea selfie cu unii dintre oamenii adunați acolo.
În acest context, vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care „îl acuză pe Dodon de faptul că a devenit sursa principală a răspăndirii pandemiei în R. Moldova.”
„Ion Chicu, prim-ministru de buzunar, de ce nu ceri de la organele competente pornirea anchetei! Cum după aceste poze, voi, cei de la guvernarea ipocrită și iresponsabilă, puteți cere de la cetățeni respectarea normelor sanitare ? Să amenințați oamenii că veți închide piața ? Poate închideți președinția ? Dodon și guvernul lui docil a devenit sursa principală a răspăndirii pandemiei în Moldova!”, a scris Slusari pe Facebook.
În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost înregistrate 223 de cazuri noi de infecție cu Covid-19, iar autoritățile au anunțat că, în ultimele zile, situația epidemiologică se acutizează.
Președintele Igor Dodon a afișat în ultima perioadă mai multe imagini foto pe pagina sa de Facebook de la vizitele sale în teritoriu. Șeful statului a avut întrevederi cu autoritățile publice locale, cu agenți economici, dar și cu mai mulți cetățeni, fără a purta mască de protecție, inclusiv în spațiile închise, și fără a respecta distanța socială.
Anterior, deputatul fracțiunii PAS, Sergiu Litvinenco a depus o sesizare în adresa MAI în vederea sancționării contravenționale a președintelui Igor Dodon, pe motiv că acesta, contrar normelor impuse în perioada pandemiei, nu a respectat măsurile de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice.