Fostul avocat al lui Vlad Filat: Plahotniuc îi promitea lui Filat că-l va scoate din pușcărie. Ei au rămas prieteni până-n ultima clipă
Igor Popa, fostul avocat al lui Vlad Filat susține că Vladimir Plahotniuc și Vlad Filat țin până în ziua de astăzi legătura și vorbesc la telefon. Totodată, Popa mai susține că Plahotniuc, ar fi avut grijă ca Filat să petreacă cu prietenii și să primească cadouri de sărbători în schimbul tăcerii. Declarații au fost făcute în cadrul talk-showului „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
„Plahotniuc și-a dorit un lucru, ca Filat să nu vorbească, să-l țină acolo izolat în celulă să tacă și asta s-a întâmplat. Filat a acceptat un deal(eng:înțelegere) cu Plahotniuc, a avut condiții foarte bune în celula sa. Pe mine mă trimiteau să vorbesc doar dacă era cazul, în rest ei vorbeau la telefon și Plahotniuc îi promitea lui Filat că-l va scoate din pușcărie. Ei au rămas prieteni până-n ultima clipă.
(…)Filat povestea că Plahotniuc într-o seară i-a făcut o masă copioasă cu șampanie și cu prieteni, s-a îmbătat și nu ajungea până la celulă. Altă dată îmi povestea că i-a trimis cadouri de Crăciun. Filat și Plahotniuc sunt un întreg. Acești doi complici în jaful bancar, cooperează până în ziua de astăzi și vorbesc la telefon până acum. Comunicarea între Filat și Plahotniuc a fost regulată”, a declarat Igor Popa în cadrul talk-showului „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
Tot în în cadrul Talk-showului, avocatul Igor Popa a declarat că fostul lider al Partidului Democrat din Moldova(PDM), Vladimir Plahotniuc este acum cercetat în Statele Unite ale Americii pentru spălare de bani.
„Plahotniuc este un individ care la moment e cercetat pentru spălare de bani în SUA. Eu fac parte dintr-o asociație destul de puternică de avocați la nivel mondial. Colegii mei din New York sunt cunoscuți cu acest caz. În afară de asta eu personal am comunicat cu doamna procuror general care gestionează cazul Plahotniuc în SUA pentru spălare de bani”, a spus Popa.
Avocatul mai susține că Filat îi oferea consultații lui Plahotniuc referitor la comportamentul în public pentru a câștiga capital electoral. Potrivit lui Popa, Filat îi spunea lui Plahotniuc să meargă prin sate pentru a câștiga încredere, că are experiență politică și că îi putea chiar da în scris note informative fostului lider PDM.
Tot Popa susține că Filat ar deține două imobile pe malul lacului Geneva care sunt înscrise pe o nepoată de-a sa, dar și de-a Sandei Diviricean(fosta soție a lui Vlad Filat) iar procuratura franceză ar investiga cazul.
Spre finalul emisiunii, Igor Popa a anunțat că va edita o carte despre toate ilegalitățile comise de Vlad Filat pe care o va distribui în mii de exemplare.