Dodon și-a anunțat principale 5 realizări pe care le-a înregistrat în 4 ani de mandat în calitate de președinte: „Nr. 1 – Vizitele masive în teritoriu”
Igor Dodon, actual candidat pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie, a enumerat, potrivit lui, principale cinci realizari pe care spune că le-a înregistrat pe perioada mandatului său de președinte al R. Moldova.
Astfel, Dodon susține că „vizitele masive în teritoriu, inițiativele sociale, demiterea fostului Guvern condus de democratul Pavel Filip, restabilirea dialocului cu Federația Rusă și restabilirea dialogului cu regiunea transnistreană” sunt principale cinci realizări pe care le-a înregistrat în 4 ani de mandat în calitate de președinte al R. Moldova.
„Prima realizare este dialogul cu cetățenii. În această perioadă, în timpul mandatului am fost în 600 de localități, niciun președinte nu a mers atât de activ în teritoriu și nu avut așa dialog cu oamenii. Eu cred că aceasta este prima realizare.
A doua realizare importantă sunt inițiativele sociale pe care am putut să le promovez. Sunt toate acele inițiative sociale cu care am venit către oameni.
A treia realizare – noi am reușit să dăm jos un guvern și un regim oligarhic în luna iunie anul trecut. L-am dat jos pe Plahotniuc. Este o realizare a echipei noastre.
A patra realizare este restabilirea unei politici externe echilibrată și în special mă refer la faptul că am reușit să restabilim relațiile de prietenie strategică cu Federația Rusă. Nu am înrăutățit relațiile cu Uniunea Europeană, am continuat integrarea europeană, continuam implementarea Acordului de asociere cu UE, dar în același timp am reușit să restabilim relațiile cu Federația Rusă.
A cincea realizare este restabilirea dialogului cu cei din stânga Nistrului, cu conducerea regiunii transnistrene. În acești patru ani, am avut opt întrevederi cu Krasnoselski, vă amintesc că niciun președinte, din 2003 încoace, nu a avut un dialog atât de frecvent. Noi am reușit să rezolvăm unele probleme care nu s-au hotărât zeci de ani, ce ține de terenurile agricole, numerele de înmatriculare, deschiderea unui pod, diplomele de învățământ și multe multe alte lucruri”, a declarat Igor Dodon.
Igor Dodon, candidat independent la scrutinul prezidențial din 1 noiembrie 2020, susținut public de către Partidul Socialiștilor din R. Moldova, s-a înregistrat în lupta prezidențială pentru a obține încă un mandat de președinte al R. Moldova.
Candidatul Igor Dodon a trecut în declarația de avere și interese personale pentru perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2019, depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC), salariul pentru funcția de președinte, o casă de locuit și un teren.
Prședintele în exercițiu al R. Moldova, care va lupta pentru al doilea mandat, declară pentru anii 2018 și 2019 un salariu total de peste 416.900 de lei, adică, în medie, circa 17.300 de lei. Soția acestuia, angajată la Exclusiv Media SRL, companie ce aparține deputatului socialist Corneliu Furculiță, consăteanul lui Dodon, a câștigat în cei doi ani peste 784 de mii de lei.
Alegerile prezidențiale vor avea loc la 1 noiembrie. Campania electorală va începe mâine, 2 octombrie.
La 8 octombrie autoritățile de la Chișinău au anunțat că pe parcursul zilei de miercuri, 7 octombrie, în total, patru persoane au fost răpite de către așa-numitele forțe de ordin din stânga Nistrului.
Ulterior, tot la 8 octombrie, după un mesaj postat de Dodon pe Facebook, prin care a anunțat că a discutat cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, pe marginea cazului a doi dintre cei patru cetățeni răpiți de către așa-numitele forțe de ordin din regiunea transnistreană, reprezentanții Ministerul de Interne au anunțat că doi din cei patru cetățeni ai R. Moldova, răpiți miercuri, 7 octombrie, de către așa-numitele forțe de ordin din regiunea transnistreană, au fost eliberați.
La 12 octombrie, Promo-Lex a anunțat că Adrian Glijin, una din cele 2 persoane dispărute, a primit deja 60 de zile de arest din partea structurilor de forță din stânga Nistrului și este acuzat de „trădare de patrie”.