Dodon, către președinta aleasă: „Vreți să distrugeți Președinția pe care eu am reparat-o și v-o transmit așa frumoasă?”
Președintele în exercițiu, Igor Dodon, îi propune Maiei Sandu să se „liniștească, calmeze, să între în funcția de președinte și să acționeze în conformitate cu constituția R. Moldova”. Deși șeful statului nu are pârghii, Dodon îi recomandă președintei alese să „inițieze legi, să demită Guvernul și să organizeze alegeri parlamentare anticipate” după ce va fi învestită în funcție.
Comentând evenimentele de joi din Parlament și protestul din fața instituției, Dodon a spus că „cei care au învins în aceste alegeri încearcă să distabilizeze situația din țară”.
„Vă amintesc că eu am spus că dacă voi învinge la prezidențiale, va fi o anumită perioadă de conlucrare între Guvern, Parlament și Președinție. Tot atunci v-am preîntâmpinat că dacă va învinge oponenta mea, cel mai probabil va începe o perioadă de haos și destabilizare. Haideți să stabilim un lucru – cei care au învins în aceste alegeri, încearcă să distabilizeze situația din țară. Eu am pierdut alegerile prezidențiale, eu nu am scos lumea în stradă, deși aș fi putut. Dar eu, ca un om responsabili, am spus că nu voi scoate lumea în stradă. Pe 10 decembrie, cel mai probabil, va fi validat mandatul Maiei Sandu. Care este sensul aceste proteste?”, întreabă Dodon.
Acesta a cerut deputaților din opoziție să se comporte „civilizat”, calificând acțiunile de joi din Parlament drept „barbare”.
Președintele în exercițiu se arată nedumerit de îndemnul Maiei Sandu la un nou protest, care urmează a fi organizat duminică.
„Maia Sandu cheamă duminică la protest. Cu ce scop? Să mai infecteze oameni cu COVID-19 sau vreți să intrați cu forța în Parlament și Președinția așa cum au făcut-o unii din partenerii d-voastră? Vreți să distrugeți Președinția? Eu am reușit să repar clădire, să v-o transmit așa frumoasă, dar d-voastră ce vreți, să o distrugeți?”, a mai spus Dodon.
Deși șeful statului nu are pârghii, Dodon îi recomandă președintei alese să „inițieze legi, să demită Guvernul și să organizeze alegeri parlamentare anticipate” după ce va fi învestită în funcție.
„Doamna Maia Sadnu are posibilitate să își asume responsabilitatea – să inițieze legi, să demită Guvernul, să organizeze alegeri parlamentare anticipate . Toate pârghiile sunt în mâinile noului președinte. Noi tot putem scoate oamenii în stradă. Eu nu vreau să punem cetățenii față în față, acum pe pandemie. Vă propun să vă liniștiți, să vă calmați, să intrați în funcție și din funcția de președinte să acționați politic conform Constituției R. Moldova”, a îndemnat Igor Dodon.
Acesta a venit și cu îndemnul de a se așeza la masa de negocieri și să facă „o foaie de parcurs despre cum să dizolvăm Parlamentul”.
Ședința de Parlament de joi, în care au fost examinate și aprobate proiectele bugetelor anuale remise de către Guvernul Chicu către deputați, pentru votul final al deputaților, a fost una tensionată.
Deputați din opoziție și-au exprimat dezacordul față de proiectele respective și au anunțat că, dacă va fi necesar, vor împiedica aprobarea acestora, blocând tribuna centrală a Parlamentului. Cu toate acestea, proiectele au trecut de Parlament, iar asta s-a întâmplat pe fundalul huiduielilor, îmbrâncelilor și scandărilor deputaților din opoziție.
În timp ce în clădirea Legislativului se desfășura ședința plenară, afară, în fața instituției a avut loc protestul anunțat de către președinta aleasă a R. Moldova, Maia Sandu.