Dodon către opoziție și CC, după ce a fost suspendată legea cu privire la Acordul de credit din Rusia: ,,Să-și asume toate consecințele sociale, economice, dar și politice”. Reacția Maiei Sandu
Președintele Igor Dodon a venit cu un nou mesaj către deputații din opoziție și judecătorii Curții Constituționale (CC). Astfel, șeful statului a avertizat Înalta Curte că, dacă nu va debloca proiectul cu privire la Acordul de credit cu Federația Rusă, atunci ,,pensiile și salariile pentru bugetari nu vor fi achitate” din data de 1 mai curent, iar opoziția ,,să-și asume toate consecințele sociale, economice, dar și politice”.
După ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, Igor Dodon a declarat că proiectele de legi, votate ieri în Parlament de PSRM și PDM cu privire la modificarea Legii bugetului și acordarea împrumuturilor, au fost deja semnate.
Totodată, după ce Înalta Curte a admis cererea deputatului Grupului Pro Moldova, Sergiu Sîrbu, și a suspendat Acordul dintre R. Moldova și Federația Rusă cu privire la acordarea unui credit în sumă de 200 milioane de euro, șeful statului a mai adăugat că CC este folosită acum ca ,,un instrument politic”.
,,Am văzut intenția unor deputați să blogheze aceste legi. Se încearcă utilizarea Curții Constituționale în calitate de instrument politic în această situație. Eu vreau să atenționez pe toți, și pe oponenții politici, și pe cei din Curtea Constituțională. În cazul în care legile votate ieri vor fi blocate de CC, la cererea deputaților din opoziție, atunci, cel mai probabil, începând cu 1 mai în Republica Moldova nu se vor achita pensiile, salariile la bugetari”, a declarat Igor Dodon.
Astfel, Dodon a acuzat opoziția că are scopul de a destabiliza situația din R. Moldova, în contextul crizei provocate de noul coronavirus.
,,Dacă cineva își dorește să-și asume în fața cetățenilor aceste lucruri, nu are decât să o facă. Dacă cineva, în speranța că își va salva 9 euro de la AIC sau are scopul de destabilizare a situației din R. Moldova, iar Înalta Curte va permite să fie utilizată ca instrument politic, atunci să-și asume toate consecințele sociale, economice, dar și politice”, a punctat Dodon.
Cu o reacție a venit lidera PAS, Maia Sandu care a punctat că ,,dacă guvernarea nu poate asigura funcționarea țării, să plece imediat”.
,,Igor Dodon ne amenință că Guvernul lui nu va mai plăti pensii și salarii. Dacă guvernarea nu poate asigura funcționarea țării, să plece imediat. Ne confruntăm cu o criză fără precedent, care trebuie rezolvată prin muncă responsabilă și intervenții prompte. Oamenii nu au nevoie de șantaj, scheme și bocete. Oamenii au nevoie de o guvernare responsabilă și puternică”, menționează Maia Sandu.
Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și cel al Republicii Moldova, privind acordarea unui împrumut financiar de stat în valoare de 200 de milioane de euro, a fost adoptat joi, 23 aprilie cu votul deputaților PSRM și PDM, în ambele lecturi. Parlamentarii din opoziție au criticat dur prevederile acordului și au cerut renegocierea împrumutului rusesc.
- Ultima oră: Domnica Manole a fost aleasă în calitate de Președinte al Curții Constituționale
- Bani din est: Proiectul de ratificare a acordului de împrumut în sumă de 200 mln de euro de la ruși, aprobat. Opoziția: Este cea mai gravă crimă, de la furtul miliardului
Potrivit acordului, prima tranșă de 100 de milioane de euro ar trebui să ajungă în R. Moldova în decurs de 30 de zile calendaristice de la intrarea în vigoare a Acordului dintre cele două țări. Cea de-a doua tranșă, la fel în sumă de 100 milioane de euro, ar urma să fie transmisă R. Moldova nu mai târziu de 31 octombrie 2020.
Tot potrivit Acordului, R. Moldova ar urma să întoarcă acest credit în decurs de 10 ani, în baza a 20 de plăți semestriale egale. Plățile vor fi rambursate la 15 martie și 15 septembrie a fiecărui an. Prima plată de rambursare va trebui realizată la 15 martie 2021. Totodată, creditul este acordat în baza unei dobânzi anuale de 2%.