Dodon atacă din nou diaspora: Avem semnale că au fost transportați cu autobuze
Candidatul susținut de PSRM și clasat pe locul 2 în primul tur al alegerilor prezidențiale, Igor Dodon, acuză că alegătorii din străinătate, care s-au prezentat într-un număr record la secțiile de votare, ar fi fost transportați organizat.
Dodon se declară surprins de participarea masivă a diasporei la alegeri în condițiile pandemiei și spune că dispune de dovezi că alegătorii au fost transportați organizat la secțiile de votare.
„Noi avem tot mai multe semnale că acolo s-a organizat transport, autobuze care au adus oamenii la secțiile de votare. Cei care acum încearcă să vorbească despre Transnistria că au adus oamenii, să se uite în ograda sa. (…) Dacă noi vom arăta video și foto cum se aduc cu autobuzele la vot în Germania, Italia care va fi poziția lor? Nouă nu ne este convenabil să arătăm acum, după primul tur. Dar o să arătăm cum oamenii sunt aduși masiv la vot în țările UE. Din Transnistria nu au fost aduși masiv cu autobuzele. A venit fiecare cu mașina sa, din ceea ce am văzut. Oare de la sute de km diaspora a venit așa pur și simplu să voteze pe condiții de pandemie?”, a declarat Dodon în cadrul unei emisiuni de la NTV.
De menționat că, luni, la o zi după scrutinul de duminică, 1 noiembrie, Dodon a numit diaspora „electorat paralel” cu preferințe și viziuni politice diferite de a cetățenilor care au rămas acasă.
Moldovenii din diaspora au stabilit un nou record istoric privind prezenta la votare. La alegerile prezidențiale de duminică, peste 149.178 de alegători și-au exercitat dreptul de vot la secțiile de votare deschise peste hotarele țării.
Datele finale arată că, în diaspora, cele mai multe voturi le-a obținut candidata PAS, Maia Sandu. Acesta a obținut 70,12% din sufragii, ce înseamnă 104.600 voturi.
Lidera PAS, Maia Sandu este urmată la distanță mare de Renato Usatîi, candidatul „Partidului Nostru”. Acesta a obținut 17,25% din sufragii.
Pe locul trei, în diasporă, până la această oră, se situează candidatul independent Igor Dodon, care a primit votul a 3,65% din cei care s-au prezentat la urne.