Victor Parlicov, eliberat din funcție prin decret prezidențial
Președinta Maia Sandu a semnat joi, 5 decembrie, decretul prin care ministrul energiei, Victor Parlicov, a fost eliberat din funcție. Șefa statului a semnat decretul după ce Dorin Recean i-a cerut ministrului demisia.
Decret.eliberere.parlicov by Ziarul de Gardă
Premierul Dorin Recean a solicitat demisia ministrului Energiei, Victor Parlicov, joi, 5 decembrie. Totodată, acesta va merge în Parlament să solicite instituirea stării de urgență în sectorul energetic. De asemenea, prim-ministrul a cerut demisia directorului general interimar al Energocom, Victor Bînzari, și a membrului Consiliului de Observatori de la Moldovagaz, Sergiu Tofilat.
După anunțul premierului, șeful de la Ministerul Energiei, Victor Parlicov, a spus că el știa că se va afla în funcție „temporar”.
„Când am preluat mandatul, știam că este temporar, că sunt aici atâta timp cât au încredere în mine. Nu au încredere în mine – plec, care este problema…”, a declarat Parlicov pentru Primul Online.
În cadrul conferinței de joi, Dorin Recean a declarat că va prelua temporar portofoliul Ministerului Energiei.