Un deputat socialist a depus o solicitare la ANI pentru a verifica declarația de avere a unei deputate PAS. Reacția parlamentarei
Deputatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Vladimir Odnostalco, susține că a depus joi, 8 aprilie, o solicitare la Autoritatea Națională de Integritatea (ANI) prin care cere verificarea declarației de avere și interese despusă de către deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Veronica Roșca. Potrivit lui Odnostalco, în declarația de averă deputata PAS a omis să includă un automobil care, potrivit politicianului, ar fi în proprietatea familiei Roșca. Solicitată de ZdG, Veronica Roșca a calificat acțiunea deputatului PSRM drept „un atac aberant”, menționând că „socialiștii au intrat deja campania electorală.
Socialistul Vladimir Odnostalco declară că a sesizat ANI pentru că, potrivit lui, la completarea declarației de avere și interese personale deputata PAS, Veronica Roșca, ar fi omis să includă o mașină în valoare de 180 000 de lei, veniturile soțului obținute de la o companie, dar și faptul că ar mai deține 67% cotă parte din S.R. L. „R&B BRANDS”, companie fondată în ianuarie 2020. În același context, deputatul precizează că Veronica Roșca nu a indicat în declarația depusă la ANI că este membru al Biroului Permanent Național în cadrul PAS.
„O mașină „dispărută”, ascunderea cotei părți într-o companie, lipsa valorii unor imobile și alte încălcări au fost depistate, analizând declarațiile de avere și interese ale deputatei PAS, Veronica Roșca. Mai exact, în declarațiile pentru anii 2019-2020, deputata PAS n-a indicat valoarea a 4 terenuri agricole, deși e obligată prin lege să facă acest lucru. În declarațiile pentru perioada 2019-2020, Veronica Roșca indica faptul că deține, împreună cu soțul, patru automobile, printre care autoturismul Mercedes E250, anul fabricației 2011 în valoare de 180,000 mii lei. Acest automobil „a dispărut” din declarația întocmită la 31 martie 2021. Dacă a fost vândut, fie donat, acest lucru urma să fie reflectat în declarația de avere. În ultima declarație de avere, prezentată la ANI în acest an, Veronica Roșca a indicat că soțul ei deține 67% din cota parte a S.R.L. „R&B BRANDS”, companie fondată în ianuarie 2020. În acest context, am solicitat Agenției Naționale de Integritate să investigheze neconcordanțele și omisiunile din declarațiile de avere și interese ale deputatei PAS, Veronica Roșca”, se arată în mesajul postat de către Vladimir Odnostalco pe pagina lui de Facebook.
Solicitată de ZdG, deputata Partidului Acțiunea și Solidaritate (PAS), Veronica Roșca, ne-a comunicat că nu vrea să comenteze „atacurile aberante ale deputaților socialiști”.
„Nu doresc să comentez atacurile aberante ale deputaţilor socialişti-milionari, care şi-au agonisit averile din serviciul public. Este clar că s-au resemnat că foarte curând vor veni în faţa oamenilor să-şi dea darea de seamă, de aceea au intrat deja în campania electorală”, ne-a declarat deputata PAS, Veronica Roșca.