(DOC) Maia Sandu către Pavel Filip: „am avut o poziție categorică, în timp ce actualul prim-ministrul și restul miniștrilor PD-ului au tăcut chitic”
Premierul Pavel Filip a postat pe pagina sa de Facebook stenograma ultimei ședințe de guvern privind acordarea creditului de urgență în cazul BEM. Acesta spune că a desecretizat documentul pentru „ca opinia publica să vadă ce stă în spatele discursurilor demagogice ale unor politicieni, care se laudă că s-au opus, dar de fapt au votat” pentru garanția din 2015. El face referire la lidera PAS, Maia Sandu care a atacat în judecată Guvernul pentru a i se prezinta copiile stenogramelor ședințelor Guvernului în care au fost aprobate garanțiile de stat pentru cele 3 bănci falimentate (Guvernul Leancă în 2014 și Guvernul Gaburici în 2015). La rândul ei, Maia Sandu, care în 2015 adresa mai multe întrebări guvernatorului și ministrului de Finanțe referitor la documentul care urma a fi semnat, a venit cu o replică la adresa lui Pavel Filip.
„Aici sunt argumentele prezentate de Guvernatorul BNM şi de ministrul de Finanțe (PLDM!), argumente care se pare că au fost suficient de convingătoare pentru doamna ministru Maia Sandu (pe atunci o bună ascultătoare a indicațiilor de vot primite de la PLDM), din moment ce la finalul discuției votul a fost unanim. Legat de argumente sigur că se pot face dezbateri multe pro şi contra, dar totodată cred că e bine ca opinia publica să vadă ce stă în spatele discursurilor demagogice ale unor politicieni, care se laudă că s-au opus, dar de fapt au votat. Știți vorba aceea „am o opinie, dar nu sunt de acord cu ea.”, scrie premierul.
Documentul conține declarațiile tuturor participanților la ședința din 27 martie 2015.
Atunci Maia Sandu cerea insistent explicații de la fostul guvernator BNM, Dorin Drăguțanu și ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, referitor la actul care venea „să rezolve problema” creată de BNM.
„Eu vreau să știu că trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru ce, pentru că Banca Națională nu a putut administra corect sistemul și am ajuns în dezastrul acesta? Mie mi se pare incorect că nimeni nu se explică în echipă ce s-a întâmplat acolo. Toate secretele se țin la Parlament.”, afirma Maia Sandu.
Aceasta declara că îi este frică să semneze, deoarece „așa cum n-am văzut nimic din sistemul bancar, nu o să văd nici de acum încolo. Eu trebuie să votez pentru procăria aceasta. De ce Guvernul acesta nici cel precedent nu face ceea ce ar trebui să facem?”.
Dorin Drăguțanu replica atunci că aceste măsuri au fost întreprinse pentru asigurarea stabilității financiare.
La rândul ei, Maia Sandu i-a adresat mai multe întrebări: „Eu înțeleg, dar de ce nu s-a făcut atunci? Eu dacă sunt guvernator și nu pot modifica legislația și nu pot rezolva probleme enorme și spun acest lucru, eu plec și spun acest lucru. Dar dvs ce ați făcut, că eu acuma nu vreau să semnez pe o chestie pe care vine să rezolve problema pe care a-ți creat-o dvs și acum stați de-o parte bine, frumos, liniștit. Cine va acoperi aceste miliarde, de unde le vom lua, din salariile profesorilor? Cine va suporta costul lor?”.
Politiciana a venit pe pagina sa de Facebook cu o replică la adresa premierului, după ce ultimul a făcut public documentul, pentru care, totuși, Maia Sandu a semnat.
Vedeți aici textul integral al stenogramei: