(doc) După ce i-a cerut în judecată 250 de mii de lei pentru că i-ar fi lezat demnitatea, Șalaru a făcut partid comun cu Ana Guțu
După ce în septembrie 2016 a depus o cerere de chemare în judecată pe numele liderei Partidului Politic „Dreapta”, Ana Guțu, afirmând că aceasta a făcut, pe pagina sa de Facebook, mai multe „declarații false” prin care i-ar fi încălcat dreptul la „respectarea onoarei, demnității și reputației profesionale”, Anatol Șalaru a renunțat la orice pretenții și a făcut coaliție cu aceasta.
În mai curent, Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării și ex-membru al Partidului Liberal care încă la începutul anului a inițiat procesul de formarea unui nou partid politic, „Partidul Unității Naționale”, anunţa demararea discuţiilor privind reunificarea dreptei naționale, referindu-se la o fuziune cu Partidul „Dreapta”, condus Ana Guțu. Deja la 11 iunie, în cadrul Congresului Extraordinar al formațiunii „Dreapta”, Ana Guțu și-a prezentat demisia, iar Anatol Șalaru a fost ales nou lider al partidului, iar acum două zile, la 21 iunie, „Partidul Unității Naționale” a fost, oficial, înregistrat la Ministerul Justiției.
Până la această uniune, cei doi foști colegi din Partidul Liberal, s-au judecat în instanță.
După ce în iulie 2016 Ana Guțu critica Ministerul Apărării, pe atunci condus de Șalaru, acuzându-l trădare a intereselor naționale prin organizarea paradei militare cu ocazia aniversării a 25-a de la proclamarea independenței R. Moldova, actualul său șef de partid a depus, la 5 septembrie 2016, o cerere de chemare în judecată prin care cerea dezmințire și scuze publice de la Guțu, dar și compensație în sumă de 250 000 de lei pentru prejudiciul moral suferit.
„La această paradă au fost invitați să participe și militarii ruși. Deci, pe lângă faptul că se cheltuiesc bani pentru organizarea evenimentului, ceea ce este o ofensă pentru cetățeni, Ministerul Apărării a lansat o invitație către militarii ruși să participe la această paradă festivă din 27 august. Și asta în condițiile în care pe teritoriul R. Moldova se află o armată de ocupație a Rusiei”, puncta Guțu într-o conferință de presă din iulie 2016.
Drept replică, Anatol Șalaru a scris un comentariu pe pagina sa de Facebook:
„Am fost rugat astăzi de mai mulți ziariști să mă dau cu părerea în legătură cu unele declarații războinice făcute la adresa mea de o oarecare Ana Guțu. După mai multe încercări zadarnice de a-mi aminti cine este respectiva, am apelat la motoarele de căutare. Acum mă uit dacă n-a apărut vre-un joc/aplicație „Ana Guțu-Go”. Totuși, eu am mai auzit numele ăsta….dar nu-mi aduc aminte unde…”, a reacționat Șalaru.
Procesul de judecată însă a fost încetat la 16 martie 2017, după ce trei zile mai devreme, la 13 martie, Anatol Șalaru și Ana Guțu au semnat o tranzacție de împăcare.
În încheierea din 16 martie, semnată de judecătoarea Daria Dușchevici, s-a stabilit:
1. „Pârâta Ana Guțu recunoaște că declarațiile sale menționate în cererea de chemare în judecată sunt false și defăimătoare afectând demnitatea, onoarea și reputația profesională a reclamantului Anatolie Șalaru
2. Reclamantul Anatolie Șalaru renunță la pretențiile sale privind obligarea reclamanteide a dezminți declarațiile defăimătoare, prezentarea scuzelor publice, încasarea taxeide stat și a cheltuielilor de judecată din contul pârâtei”.
Instanța l-a informat pe Anatol Șalaru că o nouă adresare în judecată cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri, nu se va admite.
La început de 2017, Anatol Șalaru a părăsit Partidul Liberal, după ce PL i-a retras sprijinul politic, iar Igor Dodon a semnat decretul de demitere a acestuia. Ulterior, Șalaru a anunțat că intenționează să înființeze un nou partid politic, care să întrunească membri și simpatizanți PL nemulțumiți de politica făcută de Mihai Ghimpu.
Anatol Şalaru şi Ana Guţu au fost colegi de partid până în 2013, când Guţu a părăsit PL-ul şi a format împreună cu alţi 7 deputaţi liberali fracţiunea, apoi Partidul Liberal Reformator. În octombrie 2014, Ana Guţu a părăsit PLR, construindu-şi propriul partid unionist – „Dreapta”.