Câștig la CSJ pentru candidatul PAS la funcția de primar al municipiului Orhei, care a contestat validarea mandatului Tatianei Cociu
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis marți, 12 decembrie, un recurs depus de candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de primar al municipiului Orhei, Sergiu Stanciu, privind confirmarea legalității alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, în circumscripția electorală a municipiului Orhei nr. 25/1 și validarea mandatului de primară a Tatianei Cociu, susținută de fostul deputat fugar Ilan Șor.
Astfel, a fost casată integral decizia din 7 decembrie a Curții de Apel Chișinău iar cauza se va restitui instanței de apel spre rejudecare, într-un alt complet de judecată.
Efectuând controlul judiciar al deciziei din 7 decembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, instanța de recurs a constatat că instanța de apel „nu a elucidat toate circumstanțele importante cauzei, s-a abținut de a răspunde la toate întrebările de drept ridicate în fața sa, fapt prin ce a emis o hotărâre nemotivată”.
„Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că instanțele ierarhic inferioare au ajuns la concluzia respingerii acțiunii fără a da o apreciere faptului că la 14 noiembrie 2023, ora 09:56, Judecătoria Orhei, sediul Central, a informat Consiliul electoral al circumscripției electorale Orhei cu privire la existența unei cauzei pendinte, reclamant fiind Sergiu Stanciu, concurent electoral din partea -partidului politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, ședința de judecată fiind numită pentru 16 noiembrie 2023, ora 09:00.
Sub acest aspect, instanța de recurs subliniază că instanțele ierarhic inferioare urmau să constate dacă Consiliul electoral al circumscripției electorale municipale Orhei până la adoptarea hotărârii nr. 84 din 14 noiembrie 2023, a cunoscut despre informația enunțată mai sus. Or, aspectele date nu au fost verificate și analizate de către instanța de apel, aceasta limitându-se doar de a constata că instanța de fond corect a apreciat legalitatea actelor administrative contestate. Așa fiind, clarificarea acestor împrejurări devine inevitabilă întru stabilirea temeiniciei/netemeiniciei pretențiilor lui Sergiu Stanciu”, se arată în decizia CSJ.
Completul de judecată de la CSJ care a examinat contestația lui Stanciu a fost format din președinta interimară a CSJ Aliona Miron și judecătorii Diana Stănilă și Ion Malanciuc. La Curtea de Apel Chișinău decizia a fost luată de magistrații Ghenadie Mîra, Angela Bostan și Grigore Dașchevici.
La 1 decembrie, CSJ a declarat inadmisibil recursul depus de Sergiu Stanciu, concurent electoral din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, împotriva deciziei din 24 noiembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul acestuia privind anularea rezultatelor alegerilor pentru funcția de primar în municipiul Orhei și excluderea din cursă a candidatei Tatiana Cociu, susținută de fostul deputat fugar Ilan Șor, care a câștigat funcția din primul tur de alegeri.
Potrivit deciziei, recursul nu avea o motivare corespunzătoare.
„Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor”, se arată în hotărârea completului de judecată.
Pe 20 noiembrie, magistrații Judecătoriei Orhei, sediul Central, au respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de Sergiu Stanciu împotriva Consiliului electoral de circumscripție electorală raională Orhei nr. 25 și Consiliului electoral al circumscripției electorale municipiul Orhei nr. 25/1 prin care acesta a cerut declararea „nulității rezultatelor alegerilor” și excluderea din cursa electorală a candidatei la funcția de primar în municipiul Orhei, Tatiana Cociu.
Pe 12 noiembrie 2023, sesizarea candidatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de primar al municipiului Orhei, Sergiu Stanciu, privind declararea „nulității rezultatelor alegerilor, având în vedere încălcările comise care au dus la influențarea rezultatelor votări”, a fost respinsă de către Consiliul electoral al circumscripției electorale a municipiului Orhei.
Conform deciziei, sesizarea a fost respinsă ca find „neîntemeiată și inadmisibilă”.
Candidatul partidului de guvernământ solicitase și emiterea unei hotărâri prin care să se dispună organizarea, în termen 2 saptamâni, a alegrilor repetate la funcția de primar în municipiul Orhei și consiliul local, cu excluderea concurentului electoral a Partidului Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei (FASM) și a candidatei la funcția de primar în municipiul Orhei, Tatiana Cociu, care a câștigat funcția din primul tur de alegeri. Contactat atunci de ZdG, Stanciu a afirmat că va „merge mai departe, pentru că sunt încălcări multiple și evidente”.
Tatiana Cociu, candidată din partea Partidului Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei a câștigat din primul tur alegerile pentru Primăria municipiului Orhei. Ea a luat 57,59% din voturi, potrivit datelor preliminare al Comisiei Electorale Centrale, după numărarea tuturor voturilor de la Orhei.
Pe locul al doilea s-a situat candidatul PAS, Sergiu Stanciu, cu 17%.
După excluderea din cursa electorală a candidaților Partidului „Șansă”, prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, președintele formațiunii, Alexei Lungu, care candida la Orhei, și-a îndemnat simpatizanții să o voteze pe Tatiana Cociu.